Petrecerile fără reguli și fără distanțare socială se opresc! Autorităţile iau măsuri începând cu 1 iulie

Distanțarea socială și regulile impuse de autorități, prin continuarea stării de alertă pentru a limita răspândirea coronavirusului par că au rămas doar o poveste frumoasă, spusă la televizor.

În realitate, lucrurile stau cu totul altfel. Vremea frumoasă, mirajul sezonului estival, deschiderea teraselor și a cluburilor au generat o aglomerare fără măsură și fără reguli, de tineri dornici de distracție.

În weekend-ul trecut,  de exemplu,  pe litoralul românesc, au fost încălcate toate prevederile stării de alertă,  tinerii petrecând ca înainte de pandemie.

AUTORITĂȚILE AU DECIS, TOTUȘI, SĂ IA MĂSURI ȘI AU TRANSMIS URMĂTOAREA INFORMARE DE PRESĂ:

Astăzi, 29 iunie, a avut loc ședința CNSU, condusă de Premierul Ludovic Orban, la finalul căreia a fost adoptată hotărârea numărul 32.
Printre cele mai importante măsuri din hotărârea CNSU se regăsește propunerea instituirii sancțiunii complementare de suspendare a autorizației de funcționare pentru organizatorii activităților și evenimentelor, dacă în cadrul acestor evenimente nu sunt respectate regulile de siguranță sanitară.
Prin aceeași Hotărâre au mai fost adoptate propuneri de modificare a unor măsuri privind organizarea competițiilor sportive și a altor tipuri de activități.
De asemenea, CNSU a luat decizia de a menține lista statelor aflate în “zona verde”, pentru care nu mai există obligația izolării la domiciliu pentru cetățenii care vin în România din respectivele țări, aprobată prin Hotărârile numărul 29 și 31.
Măsurile propuse și aprobate în ședința CNSU sunt bazate pe recomandările specialiștilor din Grupul de Suport Tehnico-Științific și vor avea aplicabilitate începând cu data de 1 iulie 2020.

Autor: Adrian G.

5266 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
Doi bărbați cercetați pentru săvârșirea unor infracțiuni la regimul rutier

COMUNICAT DE PRESĂ Ieri, 15 iulie, polițiștii din cadrul Serviciului Rutier au depistat pe raza...