SĂRBĂTOAREA SFINȚILOR APOSTOLI PETRU ȘI PAVEL – HRAMUL MĂNĂSTIRII PEȘTERA DIN MUNȚII BUCEGI

Cu prilejul hramului Mânăstirii Peștera, luni, 29 iunie 2020, Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon a săvârșit Sfânta Liturghie, pe podiumul special amenajat în apropierea bisericii complexului monahal. Înaltul Ierarh a fost însoțit de Părintele Vicar eparhial, Părinți Consilieri de la Centrul Eparhial, preoți și diaconi, la eveniment luând parte numeroși credincioși veniți din localitățile din jur, monahi și monahii de la mânăstirile din Eparhia noastră, pelerini, precum și oficialități locale.
Cu acest prilej, Înaltpreasfinția Sa a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Bogdan Savu, pe seama Parohiei Tătărani, Protoieria Târgoviște Nord.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a evocat personalitatea Sfinților Apostoli Petru și Pavel, pentru misiunea, teologia și învățătura creștină, evidențiind marea lor contribuție la răspândirea creștinismului în lume, în primul veac, dar și fundamentarea principiilor doctrinare ale teologiei și mărturia de credință și de viață pe care au oferit-o primelor generații de creștini.

 Într-o lume întunecată și greșit întocmită, cei doi corifei ai apostolilor au adus lumina Evangheliei lui Hristos, punând bazele civilizației și ale culturii creștine, mărturia lor îndemnând la aprofundarea credinței până astăzi. Cei doi mari Apostoli au desfășurat o activitate fără egal în istoria Bisericii și a umanității, în general, într-o lume ostilă, cu contradicții sociale, religioase și morale, care le-au cerut supremul sacrificiu – moartea martirică. Dar au reușit în numele lui Hristos Cel răstignit și înviat , să aducă acea lume cu fața spre Dumnezeu și spre impunerea marilor valori spirituale, care să facă pe oameni mai buni și mai drepți . Așadar , actualitatea lor este și astăzi mai vie ca oricând.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

5267 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
Corneliu Ștefan: Noi proiecte de dezvoltare a comunei Iedera

Iedera face parte din rândul comunelor dâmboviţene în care, datorită proiectelor implementate de echipa #PSD...