Iranul a emis MANDAT de ARESTARE pe numele lui Donald Trump

Iranul a emis, oficial, un mandat de arestare pe numele președintelui SUA, Donald Trump, anunță CNBC, care precizează că agenția iraniană Fars afirmă că Teheranul ar căuta ajutor de la Interpol în acest caz.

Mandatul de arestare este pentru uciderea lui Qasem Soleimani, general iranian ucis de forțele militare ale SUA, la ordinul direct al lui Donald Trump.

Generalul Qasem Soleimani a fost ucis în cadrul unei operațiuni  americane desfășurate la Bagdad, capitala Irakului.

Potrivit unui comunicat al Departamentului Apărării al SUA ( Pentagon)  unul dintre comandanții importanți ai Iranului, Qasem Soleimani era  considerat responsabil  pentru moartea a sute de cetățeni americani și în cele din urmă pentru incidentele ce au avut loc la ambasada SUA în Iran.

În declarația Pentagonului s-a subliniat că lansarea atacului cu rachetă ce l-a vizat pe Soleimani a fost ordonată de președintele țării Donald Trump.

Qasem Soleimani a fost considerat unul dintre cei mai de temut militari din Orientul Mijlociu de către Statele Unite și aliații săi.

În calitatea sa de lider al Forțelor Quds, trupe de elită ale Revoluției Islamice, în vârstă de 62 de ani, și-a asumat responsabilitatea pentru operațiunile clandestine ale Iranului în străinătate, extinzând implicarea militară a Iranului în conflicte externe precum cele din Siria și Irak.

Prin acțiunile sale și-a câștigat un statut aproape mitic în rândul inamicilor și idolizarea de către susținătorii săi din Iran, relatează The Washington Post.

Procurorul iranian Ali Alqasimehr a anunţat luni, potrivit agenţiei de presă Fars, că autorităţile iraniene au emis mandate de arestare pe numele preşedintelui american, Donald Trump, şi a altor 35 de persoane implicate în operaţiunea de asasinare a lui Qassem Soleimani.

Acuzaţiile sunt de crimă şi act terorist.

Autor: C.I.

5267 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
Corneliu Ștefan: Noi proiecte de dezvoltare a comunei Iedera

Iedera face parte din rândul comunelor dâmboviţene în care, datorită proiectelor implementate de echipa #PSD...