Nemaifiind vocea lui Dumnezeu, vocea poporului a acoperit Adevărul mărturisit doar de câte unii, puțini și curajoși. Unanimitățile nătânge distrug vigoarea unei Tradiții verificate prin experiență. Prostia a generat o ignoranță agresivă și o amnezie generalizată. Binele, uitat rapid, este confundat cu răul recent. Reacționăm prompt, când ar trebui să reflectăm, și adormim liniștiți când arde casa. Nu mai suntem „pentru”, ci doar „contra”. E mai cool. Indiferenți la argument, ne lăsăm seduși de ceea ce simțim. Instinctele ne joacă feste pentru că, ceea ce credeam că e al nostru, e, de fapt, al lor. Al celor care ne confiscă, printr-o publicitate abilă, puterea de a gândi cu propria minte. Sănătoasă.
Angajamentele pe termen lung ne plictisesc, iar promisiunile mincinoase fac ravagii printre cei care visează îndelung la ceea ce nu vor face niciodată. A construi o lume, nouă, cum ne place să credem, nu mai e apanajul unei elite spirituale, ci a unei turme obișnuite doar să dărâme pe cea veche, dar bună. Dărâmați, dărâmați… E noul slogan al celor care fac caz de culori, uitând că, una singură, nu le poate înlocui pe toate. Curcubeul nebuniei acoperă frumusețea unui Cer care îi acoperă pe toți. Niciodată nu vor fi în stare să pună ceva în loc. Doar „nou limba” păsărească a unora care ce pot să facă orice, deși proclamă că nu au putut face nimic. Până acum. După roadele lor îi vom cunoaște… Morală de oameni sătui. Efortul desăvârșirii autentice a eșuat lamentabil. Drama milioanelor de morți în lagărele staliniste nu valorează nimic. Strigătul acestor victime autentice rămâne mut în fața celor oripilați abil de o media grijulie cu propria audiență. E o simplă chestiune de regie.
Iubirea a fost silită să se limiteze la sex, iar gramatica ființei umane a devenit o poveste fără de sfârșit. Dezbinat și transformat peste noapte în ceea ce n-a fost, omul își trăiește singurătatea în grup. Lagărul aseptic al celor care inaugurează statui comuniste începe să se extindă. Am uitat prea repede că, acum treizeci de ani, se striga: Vom muri, dar vom fi liberi! Astăzi facem parade colorate. Nu se mai strigă nimic. Se vede totul. Urâciunea pustiirii la loc de cinste.

Pr. Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarul Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște