Nu vreau să vă dau exemple de ”perle” ale elevilor de la examenul de bacalaureat, disciplina istorie…căci unele sunt de râs, altele de plâns! Dar vreau să-i dau un răspuns domnului Mihai Peticilă care își exprima zilele trecute indignarea asupra gradului scăzut de dificultate al subiectelor de istorie. Pornesc analiza de la câteva constatări desprinse în urma evaluării lucrărilor (nu contează din ce județ):
Deși subiectele respectă structura testelor de antrenament publicate de minister, precum și cerințele prevăzute în documentul ”Standarde de evaluare pentru clasa a XII-a”, un număr îngrijorător de absolvenți nu reușește să înțeleagă și să reprezinte timpul și spațiul istoric (de pildă, precizarea unei mari puteri menționate în text sau precizarea secolului corespunzător unei date istorice);
Candidații nu au fost capabili să identifice informații simple dintr-o sursă istorică (personalități politice la care se referă atât sursa A, cât și sursa B);
Nu au putut să interpreteze fapte și procese istorice (relația cauză-efect între două informații din text);
Nu au fost capabili să utilizeze un limbaj istoric adecvat (confuzii între ideologie – regim politic – practici politice democratice și practici politice totalitare).
Firesc ne întrebăm: a cui este vina? A noastră, a tuturor!
1.De la profesorii de gimnaziu care, an de an, își promovează elevii fără să se asigure că aceștia și-au însușit cunoștințele de bază. Nu reușesc să le cultive deprinderi minime de studiu individual, nu le dezvoltă curiozitatea intelectuală.
2.La profesorii de liceu care nu reușesc să-i motiveze pe copii să-și antreneze mintea, să facă niște conexiuni între informații, să-și argumenteze o opinie personală, să aplice noțiunile însușite la situații problemă. De multe ori, se mulțumesc să le dicteze o lecție în caiet, elevii notează cu sârg, fără măcar să înțeleagă nici ei ce au scris.
3.La părinții care nu mai au autoritate asupra propriilor copii, dovedindu-se nepuncioși și lăsând totul în seama școlii, fără să îi încurajeze spre studiu serios și sistematic. Clasicul sistem al pedepselor acompaniate de recompense nu mai este folosit.
4.Și, nu în ultimul rând, la elevii noștri, absolut demotivați, puțin dispuși la efort prelungit, preluând false modele, sperând într-o cale cât mai ușoară de a răzbi în societate.
Așadar, subiectele de bacalaureat, fie la istorie, fie la matematică, au fost ușoare pentru copiii noștri mintoși, care s-au pregătit pentru acest examen din clasa a IX-a, care au înțeles că singura cale de succes este munca. Copiii care s-au responsabilizat și au venit sistematic la școală, și-au făcut temele și au comunicat cu profesorii lor. Căci lucrurile bune se întâmplă doar oamenilor care muncesc mult, iar totul devine mai simplu, fiecare lucru se leagă și curge dintr-unul în altul, de la o experiență la alta. Fiindcă educația nu se termină niciodată!, a scris pe Facebook prof. Gabriela Istrate, fost inspector școlar general adjunct al ISJ DÂMBOVIȚA.














