Măceșe, ceai la plic – Prof. Camelia Lepădat

Aruncând o privire sumară în dicționar, observi că vocabula măceș are origine incertă. Având forma aproape identică unui cuvânt meglenoromâna, un dialect sudic al  limbii române, totuși proveniența cuvântului este îndoielnică. Banala plantă denumită științific rosa canina – popular trandafir sălbatic/ câinesc ori răsură – căreia i-au cântat ode poeții și de care au profitat din plin cosmeticienii, ne încântă cu florile ei alb-rozalii și astăzi, revanșă meritorie a unei origini fără pretenții de noblețe.

În copilărie, ne era interzis să mâncăm din fructele roșiatice, direct din lăstarii de pe marginea șanțului unde creștea un măceș pripășit, căci în miezul lor dulce-acrișor se ascundeau sâmburii acoperiți cu perișori alburii, despre care se credea că puteau provoca rușinoase mâncărimi și alte feluri de alergii sau înroșiri ale pielii.
Măceșele coapte erau ingredientul din care o mamaie prepara o băutură astringentă, pe care o savurau cu lăcomie, după ce pândiseră procesul de fabricație destul de îndelungat, niște nepoți cu genunchi juliți în competiții prin praful uliței.
Era o știință pe care-o deținea numai mamaia slăbuță și îmbrobodită, care punea în borcanul de sticlă transparentă fructele roșiatice-portocalii, zahărul și niscaiva alte marafeturi, peste care trântea niște flori de soc și acoperea totul cu capac. Din vreme în vreme, cu lingura de lemn de la Ioana, rudăreasa, amesteca prin amalgamul dubios de ingrediente care sfârâiau – o poțiune magică, pregătindu-se să devină băutura care pișca la limbă. Ehei, ce știau nepoții că  mamaia le oferea în pahar ditamai coctailul de vitamine, care țineau viruși, bacterii sau alte boli neștiute și nenumite la distanță?!
De altfel, doftoricirea asta empirică era apanajul tuturor mamaielor îmbrobodite din satul copilăriilor dintr-o vreme care nu mai este. De fiecare dată când se îmbolnăveau nepoții, îi puneau pe picioare cu remediile universal-valabile din arealul casnic: băi cu apă fierbinte în care trânteau câțiva pumni de sare grunjoasă, din cea din care se punea la murături, frecții cu spirt medicinal sau cu carmol, gâlcile din gât găbuite cu degetul înmuiat în gaz și o sumedenie de ceaiuri: de tei, de izmă, de sunătoare, de coada șoricelului sau de mușețel.
Dintre toate, ceaiul de mușețel, al cărui miros i-a rămas nepoatei amprentat în memoria olfactivă, mamaia avea credința nestrămutată că funcționa ca un panaceu universal imbatabil pentru guturai, tuse, junghi, dureri de cap, de burtă, deochi sau lipsa poftei de mâncare, ce mai vorbă, mergea la orice!
Fiert pe plită și strecurat prin tifon împăturit în patru, ca nu cumva să cadă vreun firicel din fiertura magică și să strâmbe din nasul insignifiant nepoata îmbufnată și pretențioasă, ceaiul călduț era băut fără zahăr și fără proteste.
Preparat întotdeauna din florile culese de mâinile mici și harnice ale nepoților, uscate apoi în odaia de la drum, pe foi de ziar, la loc curat și răcoros, băut la indicațiile bâtrânei cu părul alb, împletit în două cozi strânse cu dichisuri de panglici la spate, acoperite de basmaua de văduvă de timpuriu, de la 50 de ani, ceaiul ăla amărui și înmiresmat  făcea adevărate minuni, căci totdeauna treceau toate, ca și cum le-ar fi luat mamaia cu mâna.
Poate pentru că nicio clipă o mamaie nu se îndoia de efectul magic al plantelor ei de leac?
Poate pentru că umbra făpturii slăbuțe a mamaiei și autoritatea vorbelor ei funcționau ca o lege nescrisă și imprescriptibilă în mintea nepoatei cu ochii mari, și rotunzi și negri ca niște nasturi de palton?
Întrebărilor acestora, care se prind acum de căpătâiul fustei unei realități fără mamaie și fără copilărie, nu le găsesc nepoții nepricepuți  nici astăzi răspunsuri…
Ele rămân în apele mișcătoare ale oglinzii unui trecut pictural și naiv,  în care se aud  glasuri de mamaie strigându-și pe nume, în liniștea uliței toropite la amiază, nepoții care nu se mai zăreau neam prin bătătură! Trecuți drumul, se strecuraseră în curtea grădiniței închise în timpul vacanței de vară, a cărei curte își legăna apetisante ierburile foșnitoare, înșelând vigilența bătrânei care-o păzea, ascunsă în sărăcia albă a căsuței ei de chirpici, pentru somnul de după-amiază, momiți de zumzete, de parfumuri și de gustul libertății. Mamaia îi găsea totdeauna și-i punea să culegă mușețel…
Tulpinile firave și verzui se încurcau printre degetele rozalii de la picioare, ieșite din sandalele cumpărate de la raionul de încălțăminte pentru copii al magazinului Muntenia, mânuțele lor harnice prindeau cu grijă și competență, unul câte unul, între degetul arătător și cel mijlociu, bumbii aurii, brodați pe margini cu laptele petalelor fragile, aruncându-le în pungulița în care se umezea, mângâiat de soare,  mormanul de corole mirositoare.
Pictură naivă și dulce ca felia de pâine umezită cu apă și presărată cu zahăr, delicatesă primită ca răsplată pentru cumințenie și hărnicie.
Deunăzi am constatat că în satul copilăriei nepoatei cu ochi mari, și negri și rotunzi ca nasturii de palton nu se mai găsește azi pe marginea șanțurilor benignul mușețel. Civilizația l-a extirpat, odată cu praful de pe uliță și cu tufele de măceș, care mai cresc azi doar în versurile lui Macedonski.
Azi cumpăram măceșe și mușețel la plic,  insipide, cu gust de hârtie igienică și cu miros la fel de incert ca și etimologia vocabulei sus-numite. Civilizația ne-a dăruit copilăria asezonată cu tablete și jocuri pe ecranele smartphonului, ne-a adus diferite sortimente de ceai la plic cu arome surogat, dar ne-a furat, iremediabil, paradisul nespectaculos al pajiștii în care niște copii culeg mușețel, fir cu fir, cu degețele răbdătoare și conștiincioase, descoperind în mod nemijlocit viața pământului darnic și miraculos.
Azi, constați că tot farmecul simplității parcă s-a pierdut, că totul a devenit un surogat de viață și de normalitate, azi există copiii ce n-au văzut niciodată cum arată mușețelul și abia dacă știu cum arată o vacă din cărțile cu ilustrații sau de pe ambalajul de ciocolată…
Numai umbra unei mamaie îmbrobodite indiferent de anotimp, și aroma ceaiului de mușețel și fâlfâirea în soare a florilor roz-albe de măceș stăruie în plicul memoriei unei nepoate cu ochi mari, și negri și rotunzi ca nasturii de palton…
Prof. Camelia Lepădat
5840 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
11 AUGUST 2020, COVID-19 – VEZI SITUAȚIA DIN DÂMBOVIȚA

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, peste 300 de politiști din cadrul...