You are currently viewing PSD ȘI PNL DÂMBOVIȚA SE BAT ÎN COMUNICATE!

PSD ȘI PNL DÂMBOVIȚA SE BAT ÎN COMUNICATE!

Primii care au ținut să transmită, astăzi, un comunicat de presă au fost social democrații dâmbovițeni, în care îi taxau dur pe liberali pentru dezinformarea opiniei publice, în timp ce primarii PSD Dâmbovița ridică școli, grădinițe și dispensare, asfaltează și modernizează zeci de kilometri de drumuri județene și comunale, realizează kilometri întregi de rețele de apă și gaze, betonează șanțuri și construiesc poduri și podețe, fac parcuri noi și spații de joacă pentru copii, locuri de relaxare și mișcare pentru bunicii noștri!

Ulterior, liberalii dâmbovițeni au trimis un răspuns la comunicatul PSD Dâmbovița pe care-l consideră buclucaș și, la rândul lor, îi critică dur pe social democrați:

Comunicat de presă

Cantonându-se în cunoscuta retorică găunoasă, PSD Dâmbovița, prin vocea purtătorului său de cuvânt, emite comunicate de presă rând pe rând, în care nu sunt prezentate strategiile și candidații propriului partid ci, într-o logică surprinzătoare sau doar de ei înțeleasă, își canalizează comunicarea publică pe ce „a făcut” sau „nu a făcut” PNL.
Ultimul comunicat buclucaș de presă, în nota obișnuită, împarte personajele politice în două categorii: MIMOZE și ZEUS, afirmând că reprezentanții PNL Dâmbovița se înscriu în prima categorie, iar, vezi Doamne, primarii PSD din Dâmbovița, în opoziție cu primii, ca personaj politic colectiv ar fi ZEUS.
Interesantă abordarea, asta spune totul despre ei, însă suprapunerea imaginii primarilor PSD cu cea a importantului personaj din mitologia greacă este mult mai mult decât suportă chiar și o imaginație bolnăvicioasă.
Desprinși de problemele dâmbovițenilor și iritați de lansările candidaților PNL din Dâmbovița, cele mai inteligente lucruri găsite de cuviință au fost să emită patru întrebări adresate premierului Orban și președintelui, Klaus Iohannis, întrebări care nu merită niciun efort pentru a li se răspunde, fiind rostite cu capul într-o găleată, doar de dragul ecoului său, într-un alt registru al înțelegerii, le-au spus doar ca să se audă cum vorbesc. Neașteptând un răspuns, pentru că nu pot primi un răspuns asemenea întrebări, și-au răspuns tot ei, iar pentru eventualele lor nedumeriri îi sfătuim ca toate întrebările ce au legătură cu UNIFARM și Eugen Adrian Ionel să le adreseze fostului președinte al PSD, domnul Victor, pe numele de botez, sau pe actualul președinte al Pro România, Ponta, iar dacă tot nu vor fi lămuriți, Dragnea, Dăncilă & Company, cu siguranță îi vor lumina definitiv.
Restul comunicatului PSD este un șir de dezinformări și jigniri la adresa PNL, lucru cu care aproape ne-am obișnuit.
Dincolo de toate atacurile și dincolo de toată publicitatea negativă marca PSD, candidații PNL vor aduce în dezbaterea publică doar adevăratele nevoi ale fiecărei comunități și soluțiile lor pentru ca bunăstarea cetățeanului să nu mai fie doar iluzia pe care PSD a știut întotdeauna să o vândă în ambalaje poleite!

Departamentul de comunicare al PNL Dâmbovița

Într-un final, PSD Dâmbovița închide ziua printr-un nou comunicat, ca reacție la afirmațiile liberalilor:

COMUNICAT DE PRESĂ

Din cauza analfabetismului politic funcţional de care dau dovadă membrii PNL Dâmboviţa, am considerat că este necesar un răspuns care să lămurească întreaga situaţie generată de slaba înţelegere a acestora.
ZEUS nu are nicio legătură cu vreun membru al PSD Dâmboviţa, aşa cum susţin membrii PNL că s-ar fi sugerat în comunicatul de presă al organizaţiei social-democrate dâmboviţene. Martore sunt înregistrările din conferinţa de presă.
Înţelegem nevoia liberalilor dâmboviţeni de a îndepărta atenţia publică de la inactivitatea acestora din 2016 şi până acum.
Este demonstrat faptul că, în 4 ani de activitate în Consiliul Judeţean Dâmboviţa, NU au avut O iniţiativă, UN proiect, O idee care să fie transpusă în ceva benefic pentru judeţ.
Acum, după 4 ani de concediu prin Consiliul Judeţean, ies şi prezintă proiecte şi idei fără ca măcar acestea să fie rezultatul muncii lor. Sunt linii trasate de Guvernul VID, care nu au vreo legătură cu judeţul Dâmboviţa.
Sunt oferte electorale în care, datorită încrederii de care se bucură echipa PNL Dâmboviţa în faţa liderilor liberali de la Bucureşti, au avut voie să înlocuiască doar liniile punctate din document cu numele unor localităţi!
Cât despre restul… Restul rămâne cum am stabilit!

Purtător de cuvânt PSD Dâmboviţa,
Costin Cozma