You are currently viewing MULTIPLE PROIECTE PRIVIND REABILITAREA, EXTINDEREA ȘI MODERNIZAREA STRĂZILOR DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE

MULTIPLE PROIECTE PRIVIND REABILITAREA, EXTINDEREA ȘI MODERNIZAREA STRĂZILOR DIN MUNICIPIUL TÂRGOVIȘTE

Maraton de reabilitări, extinderi și modernizări ale străzilor din cartierele municipiului Târgoviște!

Primarul municipiului Târgoviște a realizat, în această dimineață, o vizită de lucru pe unul dintre șantierele aflate în lucru, din municipiul Târgoviște, mai exact pe strada Cronicarilor. Acesta a declarat că nu numai spațiile centrale ale orașului trec prin ample lucrări de modernizare, ci și străzile cartierelor mărginașe, în care de ani de zile nu s-au înregistrat lucrări și investiții.

,,Vor fi reabilitate străzile din cartierul Prepeleac. În cartierul Romlux, de asemenea, se desfășoară lucrări de reabilitare a străzilor Zorilor, Ialomiței, Ciocârliei, Liliacului. Un proiect care vizează aproximativ 2 kilometri de drum. Proiectul va fi finalizat în acest an după ce în prealabil în strada Ialomiței se va lucra la extinderea rețelei de alimentrare cu apă și canalizare, proiect complex care va schimba radical condițiiile de viață din Romlux, fiind necesar pentru transformarea unui cartier degradat într-un habitat decent și normal, într-un oraș care își respectă cetățenii și pentru dezvoltarea unitară a municipiului Târgoviște.

Pentru Prepeleac, cererile de finanțare se află deja spre depunere  la ADR. Străzile Porumbeilor și Calafat de asemenea își vor schimba înfățișarea.

Pe strada I. E. Florescu se are în vedere construirea, pe fonduri europene, a unui bloc de locuințe sociale, a unei creșe și a unei grădinițe necesare locuitorulor din zonă, precum și construirea unui centru social”, a menționat edilul.

 

Autor: George V.