You are currently viewing Absențe – Pr. Prof. Alin Marian Pleșa

Absențe – Pr. Prof. Alin Marian Pleșa

Îmbrățișările de care nu ne mai amintim. Pe care nu le-am primit. Dragostea de care am fi avut nevoie… Cuvintele care ar fi putut construi un alt univers, mult mai complex, mult mai uman, mult mai suportabil. Felul în care încercăm să recuperăm ceea ce simțim că ne lipsește. La rândul nostru, nemaifiind întregi, ne doare fiecare rană lăsată de absența îmbrățișărilor, cuvintelor nespuse, mângâierilor amânate. Le căutăm într-un univers rece, maturizat devreme.
Primim sfaturi. Multe, inutile, târzii. Am fi avut, totuși, nevoie de mult mai multă iubire. Ne-ar fi dat încă o viață pentru că, pe cea pe care o avem, am fi știut să o dăruim mai bine. Dar așa, ne rătăcim într-o mare de gânduri abstracte. Nu (mai) avem curajul de a le lăsa în voie. Să se nască, să ne redea viața risipită în uitări.
Și pe măsură ce îmbătrânim reușim să evaluăm mult mai precis golul lăsat de prea multele absențe de la viață. Îi căutăm sensul și vrem să ne împăcăm cu un trecut dureros. L-am păstrat acolo, fără a ne mai aminti de el. Era după acea ușă interzisă, pe care nu am avut curajul (încă?) să o deschidem. Să intrăm în toate camerele pline de amintiri și dorințe mult mai pure decât cele de acum. Eram copii ce ne doream să ajungem mai repede la acea clipă a eliberării. Nu aflasem cât de important e să zăbovim în propria copilărie, singurul paradis necontestat de nimeni. Acum am vrea să ne întoarcem. Să ne recuperăm zâmbetele, bucuria, îmbrățișările. Să auzim cuvintele pe care ne-am fi dorit, atunci și acum, să le auzim. Să ne lăsăm purtați de înțelesurile simple și curate ale lumii. Uituci și ocupați cu rutina zilei simțim acut cât de mult ne lipsesc.
Și ducem povara invizibilă a multor răni. Ne e frică să vorbim despre ele. Le acceptăm prea ușor pe cele făcute de alții. Ne lăsăm copleșiți de frică. Nu mai știm să plângem. Ne-a rămas doar strigătul. Dar și pe el ni-l camuflăm abil în răceala cu care ne-am obișnuit să îi tratăm pe alții.

P. S. Vă place să insistați, din câte văd… Poate nu ați pierdut, totuși, timpul. Mulțumesc!

Pr. Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarul Teologic “Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște