Credincioșii prezenți astăzi la Sfânta Liturghie au fost deranjați de prezența polițiștilor dâmbovițeni!

Astăzi, în timpul Sfintei Liturghii, credincioșii care participau la slujbă au fost deranjați de prezența polițiștilor dâmbovițeni în biserici, care au venit să-i verifice dacă poartă mască și dacă păstrează distanțarea socială.

Din fericire, credincioșii și preoții au înțeles că trebuie să se comporte responsabil și polițiștii nu au putut constata nereguli.

Totuși, le recomandăm polițiștilor să fie mai vigilenți și să verifice alte locuri publice așa cum au informat și invitat presa dâmbovițeană în comunicatul trimis vineri:

INVITAȚIE DE PRESĂ

Jurnaliștii interesați sunt invitați sambata, 11 iulie a.c., si duminica, 12 iulie a.c., începând cu ora 09.00, să participe la acțiunile de verificare a mijloacelor de transport in comun, ce vizeaza respectarea prevederilor impuse pentru prevenirea COVID-19.

De asemenea, incepand cu ora 16:30, atat sambata, cat si duminica, 11 si 12 iulie a.c., sunteti invitati sa participati la controalele care se vor desfasura in zonele aglomerate (piscine, terase, piete) de pe raza municipiului Targoviste.

Punct de intalnire: Politia Municipiului Targoviste.

Vă rugăm să aveți în vedere respectarea prevederilor legale în vigoare pentru prevenirea raspandirii virusului Sars-Cov2.

Vă mulțumim pentru înțelegere și pentru sprijinul acordat – IPJ DÂMBOVIȚA.

AUTOR: Adrian G.

5671 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
DÂMBOVIŢA: ACCIDENT LA IEŞIREA DIN LOCALITATEA BUJOREANCA

Accident produs astăzi, la ieșirea din localitatea dâmbovițeană Bujoreanca! Un microbuz a ieşit de pe...