SĂ ALUNGĂM RĂUL CU BINELE ȘI ÎNTUNERICUL CU LUMINA CREDINȚEI- SLUJIRE ARHIEREASCĂ LA CATEDRALA DIN TÂRGOVIȘTE

  Respectând toate normele sanitare în vigoare, în pofida căldurii, numeroși credincioși au luat parte, în duminica a V-a după Rusalii, în ziua de 12 iulie 2020, la Catedrala din Târgoviște, la Sfânta Liturghie. Aceasta a fost săvârșită de către Înaltpreasfințitul Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon, însoțit de preoți și diaconi, împreună cu slujitorii sfântului locaș.
Cu această ocazie, Mitropolitul Nifon a hirotonit întru preot pe tânărul diacon Radu Marius Gîrniță, pe seama Parohiei Comișani, Protoieria Târgoviște Sud, el fiind absolvent de Master al Facultății de Teologie și Științele Educației a Universității Valahia din Târgoviște.
În cuvântul său, Înaltpreasfinția Sa a aprofundat Evanghelia vindecării celor doi demonizați din ținutul Gadarei, evocând nevoia de a ne lupta cu propriile patimi și a ne elibera de tot ceea ce ne ține în sclavia întunericului, cu ajutorul harului Sfintelor Taine și Ierurgii, oferit de Biserica noastră strămoșească. Avem datoria de a ne opune răului și de a-l alunga, de a vindeca rănile cauzate de el și de a refuza logica răului, care ne afundă în păcat și ne înstrăinează de noi, de aproapele și de Dumnezeu, aprofundând comuniunea și solidaritatea întru credință și bine.

BIROUL DE PRESĂ AL ARHIEPISCOPIEI TÂRGOVIȘTEI

5671 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
DÂMBOVIŢA: ACCIDENT LA IEŞIREA DIN LOCALITATEA BUJOREANCA

Accident produs astăzi, la ieșirea din localitatea dâmbovițeană Bujoreanca! Un microbuz a ieşit de pe...