Dorința de a trăi, de a fi fericiți, de a simți cum pulsează viața prin fiecare fibră a ființei noastre răscolește universul interior al unei umanități ce și-a pierdut busola spirituală. Am obosit să tot fim amenințați, etichetați, mințiți. Să ni se ia orice prilej de bucurie. Să ne limităm la o simplă existență aseptică, fără a învăța ceva din ce ni se întâmplă. Schimbarea produsă atât de brusc, fricile interioare și toate victimele colaterale ale unei crize profunde ne macină interior. O eroziune abia perceptibilă a unui echilibru precar.
Ne îndepărtăm de ceilalți și mai mult. Ne distanțăm de ei și de noi. Și suntem convinși că toate lucrurile acestea nu vor lăsa urme. Că felul nostru de a iubi și de a înțelege omul va rămâne intact. Cedăm mult prea ușor în fața imperativelor care ne confiscă viața. Protecția proprie și a celorlalți alimentează subtil un orgoliu de a supraviețui la infinit. Spiritul de jertfă al multora are nevoie de publicitate. Lașitatea îmbracă hainele cele mai diafane, capabile să ascundă umbrele unor suflete meschine.
Diverse ideologii și apocalipse iminente scutură bine echilibrul mental al multora. Suntem asmuțiți unii împotriva celorlalți fără a avea șansa unui dialog normal, explicativ, lămuritor. Argumentele sunt anulate în numele unor poziții radicale, lipsite de atenția cuvenită pentru celălalt. Este preferat monologul și comunicatul sec, oficial, unic prin surzenia lui la orice altă opinie.
Deși ni se cere să împărtășim o statistică sumbră, deasupra tuturor planează neîncrederea și frica. Am fost prea multă vreme siguri de binele și răul care ne convin. Credem în cifre. Suntem obsedați de grafice și procente. Numărul fiecărei zile este infiorător și menține constant ratingul fricii și adrenalina unor măsuri aberante. Renunțăm pe termen nelimitat la bucurie, la normalitate, la discernământ.
Și, cu toate acestea, viața își continuă cursul. Boala și moartea refuză să fie scoase din cotidian. Numai nouă nu ni s-ar putea întâmpla așa ceva. Iar când inevitabilul s-a produs, dorim să fim în centrul atenției. Trăim la extremități. Media creează iluzia că, pentru majoritatea, ecranul oferă o distanță confortabilă față de orice nenorocire. Nu mai știm ce se petrece cu noi dacă nu ne spune cineva. Oficial sau nu.

Pr. Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarul Teologic ” Sfântul Ioan Gura de Aur” din Târgoviște