Președintele Klaus Iohannis a promulgat sâmbătă dimineața legea carantinei și izolării, adoptată joi seara de Senat în calitate de for decizional, lege care va întra în vigoare marți.
În cazul minorilor există de asemenea o serie de precizări cu privire la modul în care se aplică prevederile legale.
Astfel, dacă persoana este minor, măsura izolării se instituie pentru acesta la domiciliul aparţinătorului ori la locaţia declarată de acesta.
Când măsura carantinei sau a izolării a fost luată faţă de o persoană în a cărei ocrotire se află un minor, o persoană pusă sub interdicţie, o persoană căreia i s-a instituit tutela sau curatela ori o persoană care, datorită vârstei, bolii sau a altei cauze, din orice motiv, rămâne fără supraveghere şi îngrijire, părintele, ocrotitorul legal, personalul medical sau reprezentantul direcţiei de sănătate publică anunţă serviciul public de asistenţă socială, în vederea monitorizării acestora şi dacă se impune, în vederea luării măsurilor legale de ocrotire temporară pentru persoanele respective.
Monitorizarea şi măsurile legale de ocrotire temporară a minorilor pot fi dispuse doar pe durata în care acestea rămân fără supraveghere şi fără îngrijire şi „nu au ca efect suspendarea de drept a exerciţiului drepturilor părinteţi sua a drepturilor ocrtotitorilor legali”.
Autor: C.I.














