Noua generație de TGV-uri din Franța, spranumite „trenurile viitorului“, vor fi funcționale până la Jocurile Olimpice din 2024 de la Paris, a confirmat SNCF.
Supranumit „trenul viitorului”, primul dintre noile trenuri TGV „M” va rula pe linia de producție în iarna 2023, potrivit lui Alain Krakovitch, directorul SNCF Voyages, scrie Euronews.
Astfel, trenurile de mare viteză nou-proiectate vor fi în funcțiune până în iunie 2024.
“Este un tren care va fi lansat pentru Jocurile Olimpice”, a declarat Krakovitch pentru AFP.
Spațios, modern și mai puțin costisitor în funcționarea de zi cu zi față de generațiile anterioare, cel mai recent TGV, conceput de producătorul francez Alstom, are obiectivul de a revoluționa călătoriile cu trenul.
Trenurile, fabricate din 97% din materiale reciclate, vor fi construite mai întâi la fabrica Alstom din La Rochelle, iar apoi vor fi asamblate complet la Belfort.
Foto: Alstom Franța














