Lozinca “cei șapte ani de-acasă” se aplică tuturor vârstelor, despre educație spunându-se adesea că este unul dintre cei mai importanți stâlpi ai societății. Dar despre ce este totuși vorba? Care șapte ani și de ce de acasă?
Ei bine, până acum ceva timp, copilul intra la școală în jurul vârstei de șapte anișori – motiv pentru care, acest nou capitol reprezenta oarecum o plecare de acasă. Ceea ce nu înțeleg unii părinți, însă, este faptul că educația nu începe în momentul în care îți trimiți copilul la școală. Fie că alegi să îl dai la grădiniță, fie că alegi să îl ții acasă, în cei șapte ani, premergători școlii, e musai să-l educi. Nici învățătorul și nici, mult mai târziu, profesorul nu au obligația de a-l educa. Desigur, amprenta asupra comportamentului și definirea personalității celor mici se vor contura cu trecerea timpului, iar mâna dascălilor îi va ghida de multe ori, însă niciodată aceștia nu vor putea, și așa cum am menționat, nici nu trebuie să fie puși în situația în care să instruiască un copil fără un ajutor major venit din partea părintelui în cauză.
Așa cum este și normal, excepții sunt extraordinar de multe. Unele trec chiar într-o altă extremă. Aud adesea că la vârsta de patru anișori copilul vecinei de la doi știe să scrie și să citească deja. Atunci ma întreb ce va face acel copil la școală? Oare, cel puțin în primii ani, va mai avea ceva de învățat? Sau, văzând că știe tot ce încearcă să-i insufle omul din spatele catedrei, totul i se va părea absolut banal? Nu cumva își va pierde atenția și interesul pentru ceea înseamnă școală?
Din păcate, de foarte multe ori, aceste rezultate absolut remarcabile ale copiilor nu au neapărat de-a face cu aptitudinile lor, ci, mai de grabă, cu validarea părinților. Știu cazuri în care odraslei n-ai ce-i face, la câțiva anișori vorbește mai bine decât te-ai aștepta vreodată, este îndrăgosit de tot ceea ce este nou, adoră cărțile, îi plac numerele și cere în permanență părinților să-i citească. Este de la sine înțeles că acești copilași au cu adevărat capacități deosebite si ar fi păcat ca de acestea să nu se profite la maxim. Pe de altă parte, știu și părinți care îi silesc efectiv pe cei mici să scrie, să citească și să recite poezii, le aplică pedepse, iar jocurile au întotdeauna iz de învățare. Da, prin joc, copilul cunoaște lucruri noi, descoperă lumea ce îl înconjoară și își lărgește orizontul, însă, din când în când, copilul mai trebuie și doar să se distreze. Stați fără grijă, învață și atunci! Nu să reproducă versuri, ci să râdă din toata inima, să recunoască animalele si să asocieze sunetele, să respecte natura și să-și iubească aproapele.
Am asistat la multe discuții în ultimul timp, cu precădere între mămici, iar acestea ajung adesea în același punct: al meu știe să vorbească, al meu să scrie, al meu să meargă cu bicicleta. Și de fiecare dată o mămică tace, căci al ei nu face nimic din cele menționate mai sus. Uită, însă, că cel mic recunoaște toate culorile, știe unde este locul obiectelor din casă și reușește să se încalțe singur. Ceea ce vreau să spun, de fapt, este că fiecare copil are ritmul lui. Că graba nu aduce întotdeauna beneficii, că nu ajunge doar să citească, trebuie să știe să împartă, să dăruiască, să nu plângă până la epuizare atunci când nu i se dă ceea ce își dorește, să știe ce inseamna cuvântul “nu”, să știe că e frumos să spui “te rog” și “mulțumesc”.
Nu în ultimul rând, îmi doresc să subliniez faptul că educația începe de acasă și nu înseamnă recitat și scris, ci cum să se comporte cu ceilalți, ce e bine și ce nu să facă, cum să reacționeze în anumite situații și multe altele – pe care le știm cu toții doar că, uneori, e mai interesant să spunem că al nostru știe deja să numere până la o sută, decât să spunem că știe să salute, să nu plece cu străinii și își ceară scuze atunci când greșește.
Ținem cont de sfatul medicilor, citim zeci de cărți de creștere a micuților și adunăm păreri de peste tot, dar ce-ar fi ca din când în când doar să ne ascultăm copiii?

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște