Există o expresie într-una din rugăciunile Bisericii care pare să exprime prezentul pe care îl trăim: „cuprinși de tristeți apăsătoare”. Suntem educați să nu ne arătăm adevărata față, să ne ascundem după cuvinte sau gesturi. Nu ne place să ne recunoaștem slăbiciunile și vrem cu tot dinadinsul să ne creăm o aparență de oameni invincibili, care au înțeles și știu totul, fără alte explicații. Echilibrul nostru interior este strâns legat de imaginea iradiantă a celui care are puterea să treacă peste toate. Cu toate acestea, lucrurile stau exact invers. Indiferența noastră de nezdruncinat este invers proporțională cu poverile noastre interioare.
De la o vreme încoace, societatea românească, și nu numai, s-a împărțit în două mari tabere ce se suspectează reciproc de lașitate și trădare. Surde la orice fel de argument, fac imposibil dialogul iar confuzia devine generalizată. Pe acest fundal, oamenii au uitat bucuriile simple ale vieții și le-au transformat în spații de refugiu populate, de fapt, de umbrele ale suferinței. Mulți își dau seama, probabil, că ceea ce n-au reușit să facă ani de-a rândul nu vor mai face prea curând, sau chiar niciodată. Obișnuiți să ne planificăm minuțios viețile, am uitat să luăm în calcul primejdia nefericirii. Unii au vorbit de o schimbare a lumii, alții ne îndeamnă riguros să ne obișnuim cu un prezent absurd, pe care mai degrabă am dori să-l depășim rapid. Nimeni nu mai are vreun plan, doar scenarii. Trăim de pe o zi pe alta, bucurându-ne minor și urmărind prea atent știrile „oficiale”.
În tot cazul, dincolo de oficial sau neoficial, de adevăr sau de minciună, conspirație sau Providență, ne-am lăsat cuprinși de acea tristețe care ne apasă din ce în ce mai greu, transformându-ne viețile în peisaje bacoviene sufocante, de „plumb”. Atitudinea creștină, de seninătate și liniște în fața oricăror încercări, și-a pierdut actualitatea. Ne uităm panicați la televizor și după aceea unii la alții, așteptând soluții din partea celor care nu au niciuna validă. Aceea care să ofere măcar echilibru și discernământ, argument și dialog, fără a mai inventa prognoze apocaliptice. Tristețea și frica pot fi oricând la fel de contagioase ca celebrul virus.

Pr. Alin Marian Pleșa, profesor la Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur” , din Târgoviște