Orbii încep să vadă când cred, iar muții, să vorbească. Nimic nu mai rămâne ca înainte. O forță teribilă ce vine dintr-o altă Lume, una în care suntem chemați să ajungem, se manifestă din plin. Vine de sus pentru noi. Acolo totul e posibil: munții se mută, morții pot învia. Nu e oare acesta visul dintotdeauna al umanității? Instaurarea Împărăției lui Dumnezeu deschide un orizont înnoit pentru toți cei ajunși la capătul puterilor. Cei cărora nimeni nu le mai dădea nicio șansă. Oameni care și-au recăpătat viețile pentru un nou început, o nouă șansă.
Nu e ușor să credem. Chiar și cei care au convingeri de nezdruncinat sunt surprinși de fiecare dată: credința în El face minuni. Se cere să avem acea stare de recunoaștere a propriei neputințe. Amestecată cu îndoială și mereu insuficientă și mai mică decât un grăunte de muștar, credința supraviețuiește precar în inimi reci sau împietrite. Greu reușim să ne desprindem de gândul că suntem atât de slabi și de neputincioși. Mai degrabă, ne amăgim cu gândul atotputerniciei noastre. Ne place competiția și întâietatea până în momentul în care ajungem orbi și muți, stăpâniți de duhul slavei deșarte. Suferim fără a renunța la orgoliul unicității noastre. Credem, mai degrabă, că suntem singuri în acest univers. Că evoluăm fără sens și că, într-o bună zi, totul se va fi terminat trist și definitiv. Necredința nu ne izolează doar de El, ci și de toți cei pe care i-am fi putut iubi din cauza Lui.
Credința în Domnul Slavei e extrem de contagioasă. Doar așa se explică frica irațională a celor care o ridiculizează, încercând să ne anestezieze inimile care pulsează când aud cuvintele Lui pline de viață. Toți suferinzii acestei lumi au nevoie de a crede că El poate să le redea viețile furate de cel viclean. Puțini, prigoniți și huliți constant, așteaptă cu răbdare împlinirea tuturor promisiunilor Lui.
Când începem să credem, vom vedea ceea ce nu am văzut vreodată: „Niciodată nu s-a văzut așa ceva în Israel.” O priveliște incredibilă în care prezența Lui aduce liniște, limpezime și har. O atmosferă apocaliptică, revelatoare, insuportabilă pentru cei care au ratat șansa de a se fi vindecat de o întreagă varietate de boli. Nu au crezut, adică nu și-au putut deschide inima spre Celălalt. Au preferat să creadă doar în ei și au rămas, în continuare, orbi, muți, șchiopi, morți etc. Încrâncenați și urând temeinic pe cei care s-au aventurat în această Împărăție a credinței vestită prin Evanghelia Lui, s-au gândit că domnul demonilor își evacuează, nesăbuit, slujitorii. O ierarhie răsturnată, strâmbă și nedreaptă caută să-L detroneze pe Împăratul de drept al creației și Părintele cutremurat de atâta necredință a celor iubiți de El. Senin, Domnul Își continuă drumul devenind Cale pentru cei care nu cred în simple teorii, filozofii sau ideologii. În schimbul credinței, El oferă vindecare adevărată, nu vorbe. Mereu.

Pr. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur ” din Târgoviște