În ziua de astăzi, cumpărarea unui ziar tipărit și citirea acestuia cu riscul de a-ți murdări degetele de tuș par obiceiuri foarte îndepărtate de cotidianul prezentului. Azi, mai de grabă căutăm pe internet o informație sau o știre care ne interesează, ori mai bine deschidem televizorul după o zi grea de muncă și trecem în revistă cele mai importante subiectele ale zilei. Desigur, mai există și situația în care, mergând sau întorcându-ne de la muncă, pornim radiul în mașină și in no time, cum ar spune englezii, sau cât ai spune pește, cum spun românii, ne punem la curent cu evenimentele mari ale zilei.
După cum se observă, citirea ziarului a râmas undeva la coada preferințelor, cu toate că, și acum, sunt oameni care păstrează obiceiul de a cumpara și de a răsfoi periodicele. Majoritatea, însă, din lipsă de timp și din comoditate, alege să apeleze la alte forme ale mass-media. Acum, când viața ziarelor se apropie ușor, ușor de sfârșit, articolul prezent își propune să vorbească despre istoria lor, despre manifestările în timp, despre apariția și despre ceea ce au însemnat, la un moment dat, ziarele.
Ziarele sunt mai mult decât ne putem da seama după o primă atingere și o superficială răsfoire. În spatele acestora stă ascunsă o muncă asiduă, un efort colectiv al unor oameni care reușesc să prezinte un produs final foarte bine pus la punct. Primul pas în realizarea creației jurnalistice îl reprezintă documentarea temeinică și colectarea, la fața locului – pe teren, sau în redacție, a unei informații de interes public, care, atenție, nu trebuie să aibă caracter de zvon. Nu este un secret pentru nimeni că informația brută nu este de ajuns; ea trebuie verificată cu ajutorul surselor, mai apoi cosmetizată astfel încât să nu aibă caracter ofensator pentru nici un cetățean și, nu în ultimul rând, redactată în așa del încât să fie înțeleasă de toate categoriile sociale. Pregătirea nu se oprește aici; instituția de presă urmărește în continuare difuzarea informației și, astfel, se ajunge în cele din urmă la procesul de tipărire, care este unul complex ce s-a modificat de-a lungul vremii și care permite astăzi, datorită dezvoltării în timp, trecerea informației din forma sa brută, nepalpabilă, în cea finisată, fizică, asezată pe hârtie.
Ziarul cunoaște, de la apariție și până la componentă a sistemului mass-media, propria sa istorie. Revistele ilustrate, cum li se mai spune, au reprezentat un domeniu de interes pentru publicul larg. Aceste publicații cu caracter eterogen, scrise la început fără pretenții de stil, destinate întotdeaună să satisfac cele mai multe gusturi, au o apariție ritmică, de cele mai multe ori saptămânală sau lunară și nu de puține ori zilnică. Tipologia publicațiilor (ziare și reviste) urmează mai multe criterii de clasificare, între care: periodicitatea, tirajul, formatul, aria de difuzare, domeniul (conținutul).
Pe la sfârşitul Evului Mediu, primele ziare, adică publicaţiile manuscris, nu aveau o periodicitate şi apariţia lor era în funcţie de un eveniment socotit senzaţional. Redactarea lor era făcută de profesionişti care îşi aveau abonaţi asiguraţi în rândurile nobilimii și care, abordau atât subiecte lejere, cât și știri controversate ale vremii. Chiar dacă în ultima decadă publicațiile trec oarecum în umbra audio-vizualului și, nu de puțină vreme, chiar și în cea a internetului, acestea rămân pe piață de cele mai multe ori datorită unui segment bine definit de consumatori de presă scrisă. Tabietul citirii unei știri dimineața la cafea este, pentru unii, startul zilnic de care au nevoie.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște