Relațiile toxice , fie că vorbim de relații de iubire între parteneri, relații sociale – cu membrii ai familiei, colegi de serviciu, prieteni, sunt o realitate în viețile noastre extrem de greu de gestionat. Când vorbim despre relații toxice, vorbim, implicit, despre răni vechi, foarte dureroase. Fie că noi înșine avem experiența unei relații toxice, fie că cineva drag trece printr-o asfel de experiență dureroasă, neputința pe care o simțim este greu de tolerat. Găsim numeroase materiale care ne învață ce este o relație toxică, de cuplu sau de altă natură și cum pot fi identificate relațiile toxice. Găsim, de asemenea, mult material care oferă sugestii despre cum să ieșim dintr-o relație toxică și cum să facem față unei separări dureroase. În realitate însă, suferința celor care trec sau au trecut prin experiența unei relații toxice se întinde pe ani și zeci de ani din viața lor. Găsim lipsă de speranță, găsim abuz fizic sau emoțional, găsim depresie, anxietate, sentimente de neputință, rușine, furie și goliciune sufletească. De ce nu funcționează apelurile la voință, gândirea rațională, sfaturile prietenilor, listele cu lucruri negative pe care cineva le întocmește în încercarea de a ieși dintr-o relație toxică? Pentru că vorbim, mai presus de toate, de o dinamică inconștientă care influențează și determină orice tip de relație în care intrăm, fie bună, fie distructivă.

Ce este și cum recunoaștem o relație toxică?

O relație toxica se definește printr-o dinamică inconștientă de tip abuzat-abuzator. Unul îndeplinește un rol activ, abuzatorul, celalalt un rol pasiv, victima. Foarte important de știut este că, întotdeauna, rolurile sunt interșanjabile. Astfel, abuzatul poate deveni abuzator, iar abuzatorul ia uneori locul victimei. Aici este vorba despre mecanismul identificării cu agresorul în înțelegerea căruia ne ajută lucrările Annei Freud. În identificarea cu agresorul, cel abuzat devine, la rândul său, abuzator. Ne amintim de acea imagine în care un părinte își lovește copilul, iar copilul ajunge să-și lovească pisica. Acesta este un exemplu de identificare cu agresorul în care, în relația sa cu părintele, copilul interiorizează agresiunea acestuia pe care, mai târziu, o folosește în relația lui cu  cineva lipsit de putere. Sentimentul că într-o relație toxica nu exista un rol bine definit al abuzatorului și un rol bine definit al victimei face cu atât mai dificilă ieșirea dintr-o astfel de relație. Apar adesea raționalizări de tipul “nici eu nu sunt ușă de biserică!”, “și eu m-am comportat adesea într-un mod în care l-am rănit pe partener!”, “am greșit și eu de nenumărate ori!”. Aceste sentimente sunt reale și generează o culpabilitate care justifică și întreține relația toxică. Este un tip de relație care poate apărea într-un cuplu, într-o familie, într-o relație de muncă sau de prietenie. Cel afectat devine tot mai inhibat în ceea ce privește afirmarea de sine, a capacităților, a creativității și a gesturilor sale spontane. Relația toxică generează sentimentul persistent că ceva nu merge bine, că toate eforturile de a menține o relație bună sunt în zadar. Este o relație în care simți că nu crești și în care simți că nu poți fi ceea ce ești fară să primești critici și reproșuri constante. Este o relație de cuplu în care nu mai există intimitate,conexiune, nici sentimentul că celalalt se simte îmbogățit sufletește în urma interacțiunii dintre cei doi. O relație toxică este, în definitiv, o relație care nu duce la creștere, împlinire și iubire, ci la distructivitate.

 Poate că unul dintre cele mai dureroase adevăruri în înțelegerea unei relații toxice este acela că ceea ce pentru noi poate însemnă “toxic”, pentru cel care experimentează o astfel de relație înseamnă “familiar”. Cu alte cuvinte, tocmai toxicitatea, distructivitatea, sunt aspectele cele mai familiare, cele mai percutante afectiv pentru persoana părtașă la o astfel de relație. Putem înțelege dificultatea cuiva de a ieși dintr-o relație distructivă dacă înțelegem că acest tipar de relaționare este unul adânc înrădăcinat în ființa lui. Suferință psihică este foarte mare, însă ea e mai ușor de îndurat dacă am experimentat-o în etape anterioare ale existenței, a devenit un mod familiar de a ne simți și o constanță a modului nostru de relaționare.

Ieșirea dintr-o relație toxică nu înseamnă doar separarea temporară de cineva cu care te afli într-o relație distructivă, ci abandonarea unor tipare inconștiente de relaționare vechi și față de care există un atașament afectiv foate puternic. Or părăsirea acestor modalități de a simți și de a trai presupune o muncă psihică laborioasă și dureroasă.

Pe de altă parte, avem cultural, transgenerațional preluată mentalitatea conform căreia oamenii nu mai pot fi schimbați, există o cruce a fiecăruia, astfel ne crește gradul de reziliență, de toleranță, și, implicit de resemnare.

Pe termen lung, persistența , alimentarea acestor relații  provoacă suferință emoțională și fizică.

Violeta Constantin,

Psihoterapeut cuplu și  familie, asistent social principal