Compania de Apă Târgovişte-Dâmboviţa îndeamnă consumatorii să folosească apa potabilă eficient și rațional

COMUNICAT DE PRESĂ

Compania de Apă Târgovişte Dâmboviţa SA aduce la cunostinţa consumatorilor faptul că la nivelul judeţului Dâmboviţa ne confruntăm cu o reducere constantă a debitelor de apă ale sursei cauzată de secetă, fenomen ce nu poate fi prevenit şi nici stopat. În astfel de perioade orice consum exagerat poate conduce la presiune scăzută sau chiar la lipsa apei pentru o parte din consumatori.

CATD a luat măsuri pentru utilizarea la maximum a capacităţior de captare, transport şi distribuţie a apei potabile în anumite zone din aria de operare, însă au apărut disfuncţionalităţi în asigurarea continuă a apei, pentru care nu exista rezolvare imediata din punct de vedere tehnic.

Ca urmare, pentru a evita si a preveni o funcţionare defectuoasă a serviciului de alimentare cu apă şi pentru a nu se ajunge în stadiul furnizării în sistem discontinuu (cu program) a apei potabile, rugăm consumatorii să nu utilizeze in exces apa pentru a nu priva alţi beneficiari de minumul necesar şi vital oricărei gospodării.

În caz de secetă, furnizarea apei se va face după un program propus de operator şi aprobat de autoritatea administraţiei publice locale, program ce va fi adus în atenţia utilizatorilor prin toate canalele de comunicare aferente.

Legislaţia relevantă ce susţine demersul nostru este reprodusă în Ordinul 88/2007 pentru aprobarea Regulamentului – cadru al serviciului de alimentare cu apă şi de canalizare, articolele 5 şi 22.

Toţi utilizatorii au obligaţia de a asigura folosirea eficientă şi raţională a apei preluate din reţeaua de alimentare cu apă, conform obligaţiilor contractuale ale clienţilor, de aceea, facem apel la implicarea şi sprijinul dvs. în gestionarea situatiei actuale, având în vedere continuitatea scăderii debitelor de apă din această perioadă şi recomandăm folosirea apei potabile numai în scopul satisfacerii cu prioritate a nevoilor gospodăreşti, respectiv numai în scop potabil şi menajer.

5840 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
11 AUGUST 2020, COVID-19 – VEZI SITUAȚIA DIN DÂMBOVIȚA

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, peste 300 de politiști din cadrul...