Continuități – Pr. Prof. Alin Marian Pleșa

Să iubești cu iubirea pe care nu ai primit-o. Să oferi fără dorința de a primi ceva. Să îmbrățișezi cu puterea aceea de care ai fi avut nevoie de atâtea ori. Să plângi pentru altul, când nimănui nu i-a păsat de tine. Să te bucuri cu bucuria de care nu ai avut parte. Ca din toate absențele să reușești să faci prezențe. Să ți se facă dor și să nu știe nimeni. Să te rogi pentru cei care nu s-au rugat niciodată. Și să speri pentru cei care au încetat să o facă. Să fii iubire pentru cei ce te urăsc. Să rabzi până când nimeni nu te mai rabdă. Să mergi până acolo unde nu s-ar fi dus nimeni. Să ajungi unde nimeni nu ar fi crezut că ești în stare. Să continui să crezi, când nimeni nu mai crede în tine. Să fii dornic de a auzi acele cuvinte de care ai fi avut atâta nevoie de multe ori. Care te-ar fi ridicat dincolo de slăbiciunea unei lumi plictisite. Și, când vei fi obosit de atâtea nefăcute, să te odihnești la pieptul Celui ce știe toate. Să știi că nu trăiești doar pentru tine, ci să simți cum bate Inima celui de lângă tine. Acea căldură, blândețe și dragoste care ne fac să zâmbim. Iar zâmbetul să se vadă senin, în toată splendoarea lui, consecință a unei bucurii tainice.
Și, până la urmă, ne vor fi durere cele nefăcute, cele neîntâmplate, discontinuități ale unei nesfârșite drame a umanității. Iar de nu ai iubit, ai pierdut șansa de a fi iubit. De nu ai avut încredere în cel de lângă tine, ai crezut prea puțin în tine. Și tot așa… Știai că e nevoie de prezența ta și ai lipsit nemotivat din viețile celor pe care ai fi putut să-i ajuți. Absența ta a creat un gol imens în lume în timp ce tu te ascundeai în spatele unei uși bine închise. Te prefăceai că nu îți pasă. Că nu contează. Că lumea poate funcționa și fără tine. Ai fugit din ea, abdicând de la cea mai înaltă treaptă a umanității: iubirea.
Iar dacă ai continuat să plângi, să speri, să iubești, cine ar putea să te judece? Doar cei care nu au plâns, sperat sau iubit. Ei, cei care, i-au tratat pe toți cu acea încrâncenare a omului care a ratat veșnicia. S-au izolat de toți, crezând că se pot salva egoist dintr-o lume bolnavă. I-au privit pieziș pe cei care nu înțelegeau omul depărtat de om. Erau convinși, în neputința lor de a fi solidari cu ceilalți, că singura soluție la viață era cea de a te feri de celălalt. Pe termen nelimitat. Până când moartea îi va despărți sau izola într-un întuneric chinuitor.

P. S. Orice asemănare cu realitatea este pur întâmplătoare. E doar gândul unei nopți de vară…

Pr. Marian Pleșa,  profesor al Seminarului Teologic ” Sfântul Ioan Gură de Aur ” din Târgoviște 

5838 More posts in ACTUAL category
Recommended for you
VIDEO! VEZI CUM S-A SĂRBĂTORIT SFÂNTUL IERARH NIFON LA TÂRGOVIȘTE!

https://youtu.be/IpD77SsRdzI