You are currently viewing Alexandru Oprea renunță la șefia Consiliului Judeţean pentru un post de parlamentar

Alexandru Oprea renunță la șefia Consiliului Judeţean pentru un post de parlamentar

Ieri, președintele Consiliului Județean Dâmbovița, Alexandru Oprea, a declarat în conferința de presă susținută la sediul PSD că optează pentru o poziție în Parlamentul României, deși la momentul actual nu este sigur dacă va fi primul sau al doilea pe lista de deputați.

În susținerea deciziei sale, acesta afirmă: „cred că dâmbovițenii, în momentul în care va fi campanie electorală pentru parlamentare, au toate motivele să voteze un om corect, care nu i-a mințit niciodată.”

Totodată, Alexandu Oprea atrage atenția dâmbovițenilor și adversarului său din PNL Dâmbovița, președintele Virgil Guran, cu privire la realizările sale și ale partidului din care face parte, în județul Dâmbovița: „Virgil Guran tot afirmă că acest județ s-a răzbătut în sărăcie! Îi reamintesc domnului Guran că aceste autorități locale denumite de către unii baroni au reușit să aducă în județul Dâmbovița un investitor extrem de imporant. Cred că investiția de la Ulmi nu o poate nega nimeni, la fel și investițiile ulterioare. (…) Mie nu mi-e rușine de trecutul meu și-mi asum tot ceea ce am făcut. Nu mi-am clădit cariera profesională nici prin a aduce materiale compromițătoare la posturile de televiziune din capitală, nici prin articole defăimătoare plătide la adresa unor colegi de-ai mei. Cred că există acolo un Dumnezeu sus și va avea grijă să regleze aceste lucruri. (…) Cred cu tărie că Alexandru Oprea a reprezentat ceva pentru PSD Dâmbovița. Fără să se supere nimeni, am condus 2 campanii electorale ale PSD, la care am obținut pentru acesta niște scoruri istorice și chiar dacă unii m-au înjurat atunci, vă pot confirma că am dovedit, cred eu, că am competențe. În aceste 2 mandate pe care le-am avut la conducerea CJD, sau mai corect, un mandat întrerupt, compus din 2 bucăți, am reușit să fac ce nu au făcut alții în mandate complete. Și încă un lucru: 220 de km de drumuri județene asfaltate într-un an sunt lucruri care rămân, Stațiunea Padina Peșteara rămâne, mall-ul de la Târgoviște rămâne, investiția de la Arctic rămâne. Să facă și alții cât a făcut Alexandru Oprea!”

În același timp, Oprea a afirmat că-l va susține pe Corneliu Ștefan la funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.
AUTOR: Bogdan Preda