Suntem dispuși să credem cu tărie în atotputernicia noastră. Înfricoșați în adâncul sufletului, pozăm în cei mai curajoși oameni. Îi umilim constant pe ceilalți și ne procurăm cu minuțiozitate tot arsenalul necesar eliberării de cele mai întunecate angoase. În universul nostru limitat și egoist, marea învolburată și potrivnicia vântului sunt scenarii simpatice din viețile altora. Invincibili cum suntem, nu vom putea merge vreodată pe vreo mare necunoscută. Vom exclude orice risc, distanțați de pericolul vreunei scufundări sau îndoieli. În ultimul moment vom fi strigat de frică, încredințați că nu ne vedem nimeni în singurătatea nesfârșită a unei mări a propriei vieți: amară și plină curenții nevăzuți ai diferitelor temeri.
Nu credem nici în Hristos, nici în mersul pe apă, dacă nu vom putea merge noi înșine. Ca urmare, doar credința în El ne va ține la suprafață, așa cum s-a petrecut cu Sfântul Petru. Gravitația își schimbă constanta și, deveniți locuitori ai Cerului, putem merge pe valurile oricărei mări, pășind cu încredere spre mâna întinsă a Domnului Slavei. A îndrăzni să speri acolo unde nu mai e nicio șansă e începutul unei stări de liniște care vine de la El. Agitația și frica nu rezolvă nicio problemă. Adevărata putere se manifestă în simțirea propriei neputințe, în gândul smerit că fără El nu putem face nimic. Alternativele comode ale îndoielii diminuează drastic probabilitatea nașterii unei credințe sănătoase și durabile.
Se prea poate să nu-L mai recunoaștem pe Domnul când suntem înfricoșați și spunem ca și întâiul dintre Apostoli: Dacă ești Tu… Umanitatea noastră îmbolnăvită de frica morții privește mai degrabă vântul puternic. Crede în pericole și se scufundă adesea, dar nu într-atât încât să nu mai poată prinde acea Mână a Tatălui care potolește, prin Duhul, orice vânt străin. Da, putem merge pe apă! Atunci când poruncește Domnul…
De câteva luni ne aflăm pe o corabie aprig înconjurată de valurile unei boli contagioase. Pentru mulți, e ceva nou. Și-au pierdut credința și nu mai aud cuvintele: Îndrăzniţi, Eu sunt; nu vă temeţi! Cufundați în cele mai negre gânduri, simt singurătatea mării acestei vieți, întunericul și vânturile ce mătură cu putere propriile conștiințe slăbite de frică. Dar, undeva aproape, Hristos vine spre ei, mergând pe apă. De-ar ști, pentru o clipă, că și ei pot face aceasta, cu credință…

Pr. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic „Sfântul Ioan Gură de Aur „din Târgoviște