11 AUGUST 2020, COVID-19  – VEZI SITUAȚIA DIN DÂMBOVIȚA

11 AUGUST 2020, COVID-19 – VEZI SITUAȚIA DIN DÂMBOVIȚA

În ultimele 24 de ore, sub autoritatea Instituției Prefectului, peste 300 de politiști din cadrul I.P.J Dâmbovița, altături de jandarmi și politiști locali, au continuat acţiunile de verificare a respectării măsurilor de protecție sanitară impuse pentru prevenirea răspândirii SARS-CoV-2.
Astfel, în cadrul activităților desfășurate pe parcursul zilei de ieri, au fost verificate 43 de obiective/locații și au fost legitimate 751 de persoane. De asemenea, au fost oprite în trafic, pentru control, 212 de autovehicule, dintre care 66 de mijloace de transport public în comun.
În urma neregulilor constatate, au fost aplicate 12 sancțiuni contravenționale în valoare de 2.870 de lei, dintre care 5 au fost pentru nerespectarea măsurilor de protecție individuală impuse, celelalte fiind aplicate pentru abateri de altă natură.
Reprezentanții ISU “Basarab I” Dâmbovița au efectuat 18 misiuni privind transportul de echipamente de protecție în vederea distribuirii acestora precum și al persoanelor suspecte/confirmate la unitățile spitalicești. De asemenea, reprezentanții Serviciului de Ambulanță Județean Dâmbovița au efectuat 18 misiuni privind transportul persoanelor suspecte/confirmate cu noul coronavirus la unitățile spitalicești iar cei ai DSP Dâmbovița au efectuat 2 misiuni privind transportul probelor biologice recoltate.

Astăzi, conform DSP Dâmbovița:
• Persoane confirmate cu COVID-19: 2.415(71 persoane astăzi)
• Persoane vindecate, în total: 600
• Persoane decedate de la debutul pandemiei: 88
• Persoane aflate în carantină la domiciliu/adresa declarată: 491
• Persoane aflate în izolare la domiciliu : 280

Forţele de ordine vor desfășura permanent în această perioadă activităţi de verificare cu privire la respectarea prevederilor impuse pe perioada stării de alertă.
Sănătatea și siguranța cetățenilor sunt prioritare pentru toate instituțiile cu atribuții în domeniul ordinii și liniștii publice. De aceea, vă reamintim că este necesar să respectați măsurile privind distanțarea fizică precum și cele privind obligativitatea purtării măștii de protecție, în scopul prevenirii și răspândirii noului tip de coronavirus. Numai împreună putem depăși această situație!

CENTRUL JUDEȚEAN DE COMUNICARE ȘI INFORMARE PUBLICĂ AL JUDEȚULUI DÂMBOVIȚA