Președintele Klaus Iohannis va avea astăzi o ședință cu premierul Ludovic Orban și ministrul finanțelor, Florin Cîțu, pentru a discuta cu privire la rectificarea bugetară.
Administrația Prezidențială a anunțat miercuri dimineață că ședința va avea loc la ora 16:00.
„Președintele României, domnul Klaus Iohannis, va avea miercuri, 12 august a.c., ora 16:00, la Palatul Cotroceni, o ședință cu privire la rectificarea bugetară cu Prim-ministrul României, domnul Ludovic Orban, și cu Ministrul Finanțelor Publice, domnul Florin Cîțu”, a precizat sursa citată.














