Cei care nu cred sunt cei mai fini observatori ai credinței altora. În fapt, urmăresc cu atenție derapajele credincioșilor, momentele lor de nereușită, neputințele și slăbiciunile inerente. Când un tată nefericit constată că Apostolii nu au reușit să-i elibereze fiul de demoni, vine la Hristos, dar nu își pierde speranța în vindecare. În general, creștinii, care sunt cei mai vizați de toate ironiile, umiliți și considerați cei mai din urmă oameni, trăiesc în mod paradoxal, așa cum doar un Apostol de talia Sfântului Pavel a putut să descrie: „Noi suntem nebuni pentru Hristos; voi însă, înţelepţi întru Hristos. Noi suntem slabi; voi însă sunteţi tari. Voi sunteţi întru slavă, iar noi suntem întru necinste! Până în ceasul de acum flămânzim şi însetăm; suntem goi şi suntem pălmuiţi şi pribegim şi ne ostenim, lucrând cu mâinile noastre. Ocărâţi fiind, binecuvântăm. Prigoniţi fiind, răbdăm. Huliţi fiind, ne rugăm. Am ajuns ca gunoiul lumii, lepădătura tuturor, până astăzi.”(I Corinteni, 4, 10-13) Deși situați la periferia unei lumi emancipate și mult prea mândre ca să își identifice propriile derapaje, ucenicii lui Hristos urmează cu speranță Calea Crucii: puținătatea credinței nu exclude creșterea ei la măsura unui grăunte de muștar, devenită astfel capabilă să schimbe o întreagă geografie. Doar un orb ar putea ignora schimbarea fundamentală produsă de această tainică putere. Mulți tați și-au recuperat fiii lunatici apelând la cei care au dat dovada unei formidabile fidelități față de Păstorul prin excelență. Nimic nu le-a fost cu neputință pentru că s-au lăsat conduși de chemarea lăuntrică spre întemeierea Împărăției lui Dumnezeu, singura în care totul a devenit posibil.
Protejăm cu delicatețe până și cele mai neînsemnate vietăți. Ne arătăm indignarea profundă față de tot soiul de inegalități și proclamăm pompos drepturi dintre cele mai diverse. În tot acest peisaj fragil, sensibil la orice oroare, creștinii sunt masacrați constant, iar creștinismul a devenit cea mai persecutată religie. Nu întâmplător, odată cu eliberarea acelui nefericit copil, Hristos le vorbește ucenicilor despre faptul că va fi dat în mâinile oamenilor și va fi omorât. Credința care urnește munții și scoate demoni nu-i impresionează pe cei care înțeleg să ucidă pe Cel ce e Viața. Și, tot așa, cei care s-au făcut următori Lui și Apostolilor Lui, sunt uciși sistematic, chiar dacă nu au făcut niciun rău. Când suntem dați în mâinile oamenilor, împărtășim soarta Martirilor din toate veacurile. Nu e o simplă coincidență că astăzi ne amintim de tragicul sfârșit al Brâncovenilor și este ziua națională de conștientizare a persecuțiilor împotriva creștinilor…

Pr. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște „Sfântul Ioan Gură de Aur” din Târgoviște