Omul este ființa socială, înzestrată nativ cu armele inteligenței şi voinței, prin care se exprimă rațional și sentimental în cadrul relațiilor de viață. Dar, așa cum are perspectiva unei existențe frumoase, poate opta și pentru direcția opusă, prin care – fără credință, lege şi dreptate – devine cea mai rea ființă. În consecință, din prieten se transformă în dușman. Începutul unei bune prietenii ține de nevoia omului de a se bucura de viață, de a iubi și a fi iubit, apreciat și respectat. Realitățile concrete de viață ne descoperă, încă din universul copilăriei, valențele sentimentale ale prieteniei care se amplifică odată cu maturizarea. Unele amiciții sunt selective, altele impuse de contextul socio-instituțional, altele, din nefericire, reprezintă dezamăgiri marcate de interese și tentații nocive. Prietenul care te folosește sau cel care te minte este un trădător și primul tău vrăjmaș. Situația devine critică atunci când prietenia este antrenată de principii rele, lipsa de încredere și adevăr, în urma cărora partenerii devin rivali. În prim-plan apare minciuna, trădarea, dezamăgirea, calomnia, ipocrizia, ura, răzbunarea, respectiv violența verbală și fizică. Prietenia are diverse manifestări: de amiciție formală, simpatie, complezență, relații de muncă, de cuplu, anturaj, aventuri sau simple asocieri pentru unele idealuri, scopuri, interese și plăceri comune. Toate se bazează, cel puțin, pe încrederea unuia dintre parteneri. Sub toate formele, prietenia presupune voința reciprocă a subiecților implicați. În cazul celor false, ține numai de puterea de convingere a unei persoane perspicace, cu persuasiune, care reușește să atragă parteneri. Analizată și de filosofi, aceasta a fost împărțită în: 1. Prietenia cu folos, cea colegială, întâlnită în mediul de afaceri sau în cadrul relațiilor de muncă. 2. Prietenia motivată de plăcere și emoție, specifică adolescenților. 3. Prietenia adevărată care nu este condiționată de interese și plăceri instinctuale, ci de virtute, de buna conviețuire și de inima omului. Gândirea creștină prezintă cea mai frumoasă formă a prieteniei fundamentată pe iubire, adevăr, respect, ajutor și ocrotire reciprocă. Aceasta este durabilă și se extinde din comuniunea bisericii în mediul familiei și al bunelor relații de conviețuire. Prieteniile adevărate rezistă și transcend timpul, pe când relațiile toxice, pasagere, transformă timpul în război, pe aliați în dușmani- artizanii și perdanții luptelor cu fericirea.
PRIETENIILE RELE STRICĂ OBICEIURILE BUNE, zice Scriptura. Orice asociere cu un personaj egoist, vanitos, arogant și mincinos, frustrat, instinctual și distructiv, axat doar pe satisfacerea intereselor și poftelor personale, va avea consecințe dezastruoase. Acesta trece din răutate în răutate, e duplicitar, simulează și premeditează diverse ocazii în care, sub masca unor intenții și acțiuni bune, își exprimă dorința de prietenie. În realitate, ruinează integritatea și demnitatea celui pe care îl sufocă continuu prin multiple momeli, până când va ceda. De la simple interacțiuni aparent inofensive, până la atașarea fizică și emoțională, prieteniile toxice întunecă rațiunea, adorm conștiința, creează o dependență patologică distructivă și rănesc inima. Șarlatanii intelectuali, psiho-emoționali și sentimentali camuflează faptele rele prin așa-zisele prietenii de suflet, adică emană o căldură din perfidie , pentru a alunga frica de eșec a partenerilor și oferă un ajutor condiționat de propriile interesele. În aceste stări de tensiune interioară, răul indus devine o falsă opțiune și necesitate. O conștiință adormită nu mai funcționează în parametri normali. Din nevoia unei socializări sau a unor dorințe nesatisfăcute, refulări, acceptă tacit și prezumtiv răul perceput sub forma falsei prietenii. Consecințele faptelor – în timp – diferențiază pe cei buni de cei răi, prietenii de dușmani. Din nefericire, asemenea false prietenii sunt întâlnite foarte des, atât în cadrul instituțional, social și politic, cât și în cel care ține de universul restrâns, intim, familial. Solidaritatea în rău, patimi și anormalitate este generalizată în detrimentul prieteniilor adevărate, bazate pe încredere și respect, fără interese ascunse și meschine, fără compromiteri și denaturări a demnității și integrității personale. Astăzi, omul are foarte mulți prieteni, mai ales virtuali, în mediul online. Unii, asemenea lui Enchidu și Ghilgameș sau Elenei din Troia, pândesc clipele în care aplică filosofia lui Hobbes și devin lupi flămânzi, devoratori. Românul înțelept a tras un semnal de alarmă față de impostorii cu chipuri de prieteni prin expresia populară: FEREȘTE-MĂ DOAMNE DE PRIETENI CĂ DE DUȘMANI MĂ FERESC SINGUR!
PS. A fi prieten sau rival cu cineva este o opțiune personală. Depinde de ceea ce facem, fie îl respectăm și păstrăm prietenia, fie îl denigrăm și îi devenim dușman. Sigurul prieten adevărat este numai Dumnezeu. Acesta iubește necondiționat și iartă veșnic, nu poate omul greși cât poate Dumnezeu ierta. Dovada prieteniei este jertfa și învierea lui Hristos, prin care întreaga fire umană a primit darul sfințeniei și al bucuriei absolute.
Pr. Prof. Dr. Marin Bugiulescu,
Director al Seminarului Teologic Ortodox Sfântul Ioan Gură Aur, Târgoviște
