Treaba asta cu inspirația e mare lucru, vă spun! De exemplu, astăzi m-am întrebat toată ziua ce impresii, opinii, idei să mai aștern aici, pentru puținii, dar fidelii, sper eu, mei cititori. Mi-am făcut treaba conștiincios și în multe dintre momente ați fi putut să spuneți că mintea mea chiar n-a avut timp să zboare și la subiectul articolului de azi, însă, cu toate astea, vă asigur că orice aș fi făcut, într-un colț al acesteia, stătea pitit un gând timid: ce să scriu azi?
Întorcându-ma de la job, pe drum, mi-au venit în cap zeci de idei, dar știți cum e, parcă niciuna nu-i aia bună! Apoi m-a bușit. Ce-ar fi să scriu ceva despre inspirație, despre prezența și mai ales despre absența ei? Căci asta-i drept, e rău și când ai multă și nu știi de unde s-o apuci, dar parcă-i cu adevărat tragic atunci când lipsește cu desăvârșire. Cu toții o găsim undeva, e cert!
Chiar! Ați observat titlul, așa-i? Un joc de cuvinte potrivit, cred eu. Asta ca o glumă care vrea să sublinieze că uneori chiar și pasiunea, în cazul meu condeiul, naște idei pline de inspirație.
Zis și făcut, gândeam eu venind spre casă. Doar câțiva pași mă mai despărțeau de blocul în care locuiesc. În ușa lui stătea vecinul meu preferat. De fapt, unul dintre vecinii pe care-i plac. Am mai mulți, însă dumnealui e cu adevărat special. De ce? Pentru că mereu mă lasă gândindu-ma la ceva, ca un profesor care-mi dă o lecție de studiat acasă. După o discuție de aproape trei sferturi de oră, am plecat încărcată de subiecte, de teme pentru viitoare articole, de o idee foarte bună pentru mini editorialul de azi. Am decis, însă, că e mai bine s-o păstrez pentru zilele în care nici el, nici ceilalți și nici mediul din jur nu-mi spun ceva demn de așternut pe hârtie. Am considerat că e mai bine să vă vorbesc despre el și despre cum, astăzi, ca de fiecare dată când ne întâlnim, m-a inspirat, despre cum a transformat o absentă într-o prezență.
După vorbă, după mers și după postură aș putea să-i ghicesc vârsta, însă după minte, nu. A strâns în buchetul vieții mulți ani, și, cu toate astea, îl simt tânăr și efervescent. Are o memorie fantastică, îmi citează din Biblie, din cărți vechi și noi, mă face să râd cu bancuri pe care le învață din rezolvările integramelor, mă învață reguli noi de sudoku, îmi recomandă mutări de sah, vorbim despre cum era mai demult și despre cum e acum, despre ce mai vede la televizor, despre politică, istorie și multe altele. Am mare noroc cu el, mă binedispune, mă sfătuiește și mă face să le duc, mai mult decât o fac deja, dorul bunicilor.
Astăzi, am găsit inspirația la ușa casei, îmbrăcată în camasă apretată și mirosind a tutun. Ziua de mâine îmi va aduce altceva în cale. Așa va fi și în zilele următoare și, sper eu, în toate cele pe care le voi avea. Nădăjduiesc să las întotdeauna oamenii și natura să-mi spună ceva cu toate că, nu de puține ori, inspirația a izvorât de acolo de unde m-am așteptat mai puțin: din înăuntrul meu.
Inspirația trage după sine un miliard de provocări. Gavin Rossdale, compozitor englez, spunea la un moment dat într-un interviu că oriunde ai privi, în jurul tău există mereu o sursă de inspirație, fie că vorbim despre o carte, un tablou sau un peisaj, totul e inspirație; și, chiar și simplul fapt că trăim reprezintă, în sine, o sursă infinită de inspirație.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea “Valahia” din Târgoviște