Singura ființă cuvântătoare a lumii lui Dumnezeu, mai mult cu un trup față de îngeri și cu vocația cuvântului, față de celelalte viețuitoare, omul – gloria Dumnezeului Celui Viu – are cuvântul ca dar, bucurie, slujire, nevoință și cale spre cer. E adevărat că și cea spre iad, tot cuvântul o pardosește, dar numai acela inuman folosit. Dar, să nu abuzez prea mult de cuvinte, de răbdare și de lungi introduceri, totuși de ce citim? La ce bun? Cui folosește?
Lectura ne introduce în atmosferă marelui Banchet dumnezeiesc al Cuvântului, ne oferă bucuria de a fi, de a aprofunda condiția umană, în mod eminent. Împărtășim din experiența celorlalți, mai cu seamă a acelora care trăiesc cu intensitate viața. Învățăm din experiența lor, parcă trăind sau retrăind viața lor, cu ei. Acumulăm cunoștințe, experiențe, poziționări, atitudini, dar mai cu seamă rămânem cu o atmosferă a acelei cărți. Magnifică stare ce ține de solidaritatea și de comuniunea umană, dar și de intensitatea trăirilor noastre, atât cât putem înțelege!
Avem nevoie de lectură, pentru a vedea universalitatea experiențelor umane, pentru a recunoaște specificitatea și originalitatea noastră, pentru a ne împărtăși de acea înțelepciune inspirată de Cel ce inspiră toate, deși da, există și cărți fără mare valoare formatoare, chiar deformatoare, dar aceasta este excepția. Cartea este un pod între generații, culturii, civilizații, națiuni, epoci și oameni. Este o necesitate, fiindcă ne transformă, ne finisează trăirile, ne ajută să decriptăm mai bine realitatea și să o înțelegem, chiar mai mult, ne ajută să ne dumirim și să ne regăsim, să descoperim sau să redescoperim sensul existenței și, nu în ultim rând, să fim mai umani. Este o realitate că cel care nu citește este mai agresiv, mai inuman și mai grosier. Dar, nu am în vedere aici pe omul simplu, pe țăranul care, deși nu știe să citească, este depozitarul și promotorul unei uriașe culturi verbale. Mă gândesc însă la cel cu lecturi puține, superficiale, incomplete și marginale, cu aer de atoateștiutor, cu pretenții uriașe, dar fără acoperire, ce se crede intelectual, evoluat și profund, dar nu este decât o caricatură fără fond.
Avem nevoie de înțelepciunea și experiența înaintașilor, încriptată livresc, pentru a vedea lumea prin lentila autenticității, dar mai presus de toate, pentru a transmite această inestimabilă comoară urmașilor noștri. Căci da, lectura trebuie să ne formeze, să transmită valori și principii, să ne umanizeze spre îndumnezeire, pregătindu-se pentru asceza liturgică din universul credinței. Și apoi, da, trebuie să citim mai ales Cartea Cărților și aprofundarea Părinților Bisericii, pentru a cunoaște, experimenta și aprofunda prezența lui Dumnezeu în viața noastră și a lumii. Lecturând, ne obișnuim cu cuvântul ce ne trimite spre Dumnezeiescul Logos, Cuvântul înnomenit, care desăvârșește – Singurul- existența noastră.
Vă întrebați, cu siguranță, de ce pare că azi nu se mai citește, ca ieri? Se citește, on line mai ales, pe rețelele de socializare etc. Se citește dar superficial și necoordonat, adică se circulă pe străduțele marginale și înfundate ale culturii contemporane și nu pe marile ei bulevarde, dar se circulă. Cred că viitorul va naște o foame de autentică lectură, ce va duce la o revoluție culturală, desigur nu chinezească, căci nu ține mult, strică și ne duce la fantoma acelui bărbos ce tot evadează din gunoiul istoriei. Paradigma noastră culturală este într-o teribilă transformare, dar am certitudinea că Cel ce conduce toate, va da sens și profunzime căutărilor sau rătăcirilor noastre, așa cum, magistral, numai El știe cel mai bine! Și, nu uitați, în chipul cuvintelor din carte este ascuns Cuvântul, care la toate le dă sens. Să citim, ca să fim mai umani și, deci, mai aproape de Dumnezeu!

PS. La Târgoviște, cu înțelepciune și responsabilitate, de două decenii, Mitropolitul Nifon tipărește, an de an, bune, valoroase și necesare volume pentru bucuria lecturii și cultura națională.

Pr. dr. Marian Puiescu, Consilier Cultural și Comunicații Media al Arhiepiscopiei Târgoviștei