Ieri, la Târgoviște, a avut loc lansarea oficială a candidaților PSD Târgoviște pentru funcția de primar al municipiului, în persoana lui Daniel Cristian Stan și pentru Consiliul Local Municipal.
La acest eveniment, fiind și prima zi de campanie electorală, a participat și deputatul Corneliu Ștefan, președintele PSD Dâmbovița și candidat la funcția de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița.
Ulterior, Monica Ilie, actualul viceprimar al municipiului Târgoviște, candidatul PSD pentru un nou mandat de consilier local și, cel mai probabil viitor viceprimar, a transmis un mesaj de susținere pentru colegii săi, candidați la cele mai importante funcții ale administrației locale, Daniel Cristian Stan și Corneliu Ștefan, împreună cu cei care alcătuiesc lista de consilieri locali și județeni:
Suntem, oficial, în campanie electorală! Alegerile libere și campania electorală reprezintă forța unei democrații. La Târgoviște, PSD vă propune, pentru demnitatea de PRIMAR, un om care a dovedit că știe, poate și își dorește să facă din orașul nostru unul modern, atractiv și confortabil. Daniel Cristian Stan este un om care își iubește orașul și dovadă stau faptele sale. Nimic nu poate face însă de unul singur! Așa că este nevoie de o echipă de CONSILIERI LOCALI care să vină cu idei, cu proiecte serioase în diverse domenii, cu experiență și cu dorința de a munci. Echipa pe care PSD o propune pentru Consiliul Local Municipal, și din care fac parte, este formată din oameni care au confirmat în funcțiile pe care le dețin. Modestia are rolul ei, dar aici este vorba de a spune lucrurilor pe nume: sunt profesioniști, sunt oameni cu școala făcută la timpul ei, acoperă cele mai importante domenii, sunt energici, întreprinzători și cu drag de orașul acesta. Sunt colegii mei toți, suntem o echipă unită și sunt mândră de fiecare în parte! Împreună vom reuși să punem Târgoviștea între orașele de referință ale țării, chiar dacă mai avem mult de muncă. Aveți încredere în noi, aveți încredere că știm ce trebuie să facem și vom face! Nu v-am dezamăgit în acest mandat care se încheie acum, nu vă vom dezamăgi nici în următorul! Votați Cristian Daniel Stan primar și ECHIPA PSD pentru Consiliul Local!
Le doresc succes și colegilor de la Consiliul Județean, îi doresc succes și lui Corneliu Ștefan și sunt convinsă că din postura de președinte al Consiliului Județean Dâmbovița va fi alături de Târgoviște și de târgovișteni.
Așa să ne ajute Dumnezeu!














