You are currently viewing Din nou, despre bullying – Psihoterapeut Violeta Constantin

Din nou, despre bullying – Psihoterapeut Violeta Constantin

Zilele trecute, tot spațiul media a fost invadat de expunerea unei situații tipice de bullying – un clip în care o adolescentă este păruită, scuipată și înjurată de alte două fete în timp ce un băiat le încurajează și filmează. Toți au între 12-14 ani.
Clipul este foarte tulburător, din multe motive, și greu de privit.
Opinia publică a început analiza generală a comportamentelor, a adolescenților, a sistemului românesc de învățământ, a rănilor familiei românești, pentru că în spațiul virtual toți suntem specialiști în orice. Multe dintre comentariile adulților au fost mai dureroase și mai agresive decât situația în sine și nu de puține ori constat cu tristețe că violența, agresivitatea sunt moduri foarte des întâlnite de a gestiona diferite situații de criză, moduri transmise de la o generație la alta.
Ceea ce este cel mai trist este că, în esență, toți copiii de acolo sunt victime, nu doar cea care este ținta bullyingului.
Nu este un caz izolat. Profesorii, diriginții, psihologii școlari, ONG urile care activează în zona educației aduc în atenție tot mai des astfel de cazuri , care a impus și apariția unei legi specifice, care interzice bullyingul în școli. Potrivit legii, bullying-ul (violenţa psihologică) poate fi definit ca: „acţiunea sau seria de acţiuni fizice, verbale, relaţionale şi/sau cibernetice, într-un context social dificil de evitat, săvârşite cu intenţie, care implică un dezechilibru de putere, au drept consecinţă atingerea demnităţii ori crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, degradante, umilitoare sau ofensatoare, îndreptate împotriva unei persoane sau grup de persoane şi vizează aspecte de discriminare şi excludere socială, care pot fi legate de apartenenţa la o anumită rasă, naţionalitate, etnie, religie, categorie socială sau la o categorie defavorizată ori de convingerile, sexul sau orientarea sexuală, caracteristicile personale, acţiune sau serie de acţiuni, comportamente ce se desfăşoară în unităţile de învăţământ şi în toate spaţiile destinate educaţiei şi formării profesionale”.

România e pe locul 3 în Europa în ceea ce privește bullyingul în școli. În corelație, 6 din 10 copii sunt pedepsiți fizic, pentru că în familia românească bătaia e ruptă din Rai, iar părinții sunt de cele mai multe ori depășiți de provocările vieții de părinte și își impun autoritatea parentală prin pedeapsă fizică. Acestea sunt cifrele oficiale, ele pot fi în realitate mult mai mari. În mod firesc, acolo unde violența fizică și psihică e normalizată din copilărie, ea va continua și în adolescență, și la maturitate. Copiii așa numiți „copii problemă” sunt acei copii care acasă, în cadrul de referință în care ei ar trebui, în mod normal sa sesimtă securizați, valorizați, apreciați pentru a se dezvolta echilibrat , sunt bătuți, umiliți, abuzați, reprimă furie și neputință și repetă modelul în grupurile din care fac parte, proiectând furia și agresivitatea către cei mai slabi decît ei, către cei asupra cărora vor să se impună. E veșnicul cerc victimă-cālău. Ei sunt copiii neiubiți, nebăgați în seamă, neglijați. Nu le arătăm iubirea de teamă să nu se simtă răsfățați, suntem duri, autoritari, nu exprimăm emoții pozitive, ne impunem prin teamă pentru ca așa știm să fim părinți buni.
Copiii nu se nasc abuzatori, ei preiau comportamentele acestea din familie și societate, sunt oglinda adulților care îi educă. Uitați-vă pe internet: e plin de adulți care fac exact ce fac copiii din clipul acela, lovesc, scuipă și înjură, umilesc, batjocoresc. Mai mult, analizați reacțiile la știrea că fata agresoare a fost reținută de poliție – oameni care o înjurau, insultau, se bucurau. Copilul agressor este în mod egal o victimpă – are nevoie de psiholog și de educație emoțională. La 14 ani creierul ei abia începe să se structureze, e în plină dezvoltare. De abia peste zece ani, partea rațională – cortexul prefrontal, responsabil cu analiza profundă a efectelor comportamentelor sale, se va maturiza. Odată pusă eticheta de „infractoare” nu mai are aproape nicio șansă să devină altceva.
Fără discuție, e nevoie să suporte anumite consecințe, însă are nevoie în primul rînd de ajutor. Doar pedepsind-o îi vom reconfirma că nu există altă variantă de soluționare , decât cea pe care deja o știe.
Toți copiii implicați în acest incident au nevoie de consiliere și de ajutor. La fel și familiile lor.
O mare parte din copiii români au o nevoie uriașă de ajutor.
Și toți adulții.

Violeta Constantin,

Psihoterapeut cuplu și familie, asistent social principal