În cursul zilei de ieri, ministrul turc al Sănătăţii, Fahrettin Koca, a îndemnat locuitorii din Istanbul să respecte cu stricteţe măsurile impuse în contextul pandemiei de COVID-19, precizând că la 11 septembrie numărul pacienţilor infectaţi a fost aproape dublu faţă de cel al cazurilor de luna trecută.
Potrivit acestuia, numărul pacienţilor din Istanbul aflaţi în stare gravă a crescut cu 42% în luna august.
Reamintim că începând cu data de 11 iunie 2020, a fost ridicată măsura închiderii frontierelor terestre, aeriene, maritime și a obligativității efectuării celor 14 zile de carantină la intrarea în Turcia. Republica Turcia nu se mai află pe lista statelor din zona de risc epidemiologic (zona galbenă) și pentru care se aplica măsura suspendării zborurilor.














