Flămânzi după iubire, am devenit treptat insensibili. Asemenea unei lave incandescente, undeva, în adâncul inimii, am fost înzestrați cu Dragostea care pune în mișcare totul. Erupția acestui șuvoi fierbinte, capabil să topească orice, stă sub semnul unui moment de cotitură al vieții noastre. Exersăm stângaci îndrăgostiri efemere. Suntem încântați de forme, iar lipsa spiritualității l-a redus pe celălalt la un simplu obiect. Testăm tot timpul dragostea celui de lângă noi. Nu prea credem că e posibilă în absența vreunui interes. Trădați constant de oameni, am uitat cum e să te lași în voia Celuilalt. Punem măsură oricărui sentiment. Nu ne aventurăm în a iubi pe cineva. E mai sigur să ne construim o singurătate confortabilă. Ne rușinăm de propria urâțenie și nu (mai) vedem frumusețea din noi și din ceilalți. Întunecați de narcisismul egoismului, am redus lumea la eul propriu.
Ceea ce nu a putut fi cuprins în cuvinte s-a risipit în eterul unor promisiuni deșarte. Poezia s-a demodat. Nu mai era nimeni să o înțeleagă. Și, când nimeni nu se aștepta, Iubirea a adus Cerul pe pământ. Cuvântul S-a întrupat, restaurând înțelesurile străvechi ale creației. Purtam chipul Lui și nu știam. Eram iubiți și nu mai iubeam pe nimeni, nici măcar pe El. Eram orbiți de orgoliu. Devenisem capabili, de mult, să ucidem orice înălțare. Ne obișnuiserăm cu pământul din care am fost luați. Ca niște oi fără păstor, rătăceam fiecare pe calea lui, fără să ne mai intersectăm cu cineva. Despre iubire și înălțare nu ne vorbise nimeni până atunci.
E greu să-i iubești pe oameni. Dificili, confuzi, încrâncenați și instabili, sunt mai degrabă înclinați spre ură. O atmosferă glacială și zgomotul armelor de tot felul ne țin departe de orice declarație de iubire. Smerit, Dumnezeu ne-a redat demnitatea de fii în Fiul. L-a dat pe El ca să ne recupereze din monotonia morții. A murit ca noi să înviem. S-a coborât ca să ne înălțăm și a sintetizat totul în Cruce. Acolo stă Taina unei Iubiri așa cum nu a mai cunoscut vreodată omenirea. Vulcanul a erupt și lava aceea ascunsă în adâncul nostru a început să ridice cu putere spre înălțimi. Creștinismul oferă cea mai frumoasă Poveste de dragoste scrisă în inimile fiecăruia dintre noi prin Duhul înfierii. Vechile noastre iubiri au fost rescrise în cheia Crucii. Nu o putem ocoli pentru că El ne-a iubit când noi îl răstigneam. Cineva trebuia să rabde până la capăt ocara și nedreptatea celor care nu știu decât să hulească. Poate de aceea creștinii sunt atât de insuportabili: iubesc și când sunt urâți de către toți.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa, profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște  „Sfântul Ioan Gură de Aur „