Club Rotary Târgoviște a donat 100.000 de măști de protecție pentru 28 de unități școlare din județ

Club Rotary Târgoviște a donat 100.000 de măști de protecție pentru 28 de unități școlare din județ

Club Rotary Târgoviște a donat 100.000 de măști de protecție pentru 28 de unități școlare din județ, Clubul Sportiv Școlar Târgoviște și Universitatea Valahia Târgoviște. Donația a fost sprijinită financiar de un sponsor bucureștean, tipografia Amma Print, ​ și vine ca urmare a solicitărilor de sprijin din zona învățământului dâmbovițean.
„Prin amabilitatea unui sponsor important, Amma Print, am reușit achiziționăm 100.000 de măști care au ajuns la 28 de unități școlare, la Clubul Sportiv Școlar Târgoviște și la Universitatea Valahia Târgoviște. Conform ordinului de ministru, școlile au obligativitatea ​ de a ​ asigura măști, de aceea ne-am gândit că ajutorul nostru este necesar în această zonă. ​ Apreciem curajul și demnitatea de care dau dovadă profesorii, dar și managerii unităților școlare din județ.​
Club Rotary Târgoviște este partener și cu Inspectoratul Școlar Județean Dâmbovița. Sprijinim financiar cei 8 formatori care ajută cadrele pentru a ​ se perfecționa în ceea ce privește pedagogia online. Sunt 800 de profesori din județ care au cerut sprijin în contextul învățământului online.” a declarat avocatul Ciprian Iacob, ​ președintele Clubului și Asociației Rotary Târgoviște.
Măștile au ajuns, deja, la unitățile școlare care au solicitat sprijin. Este vorba despre școli din Târgoviște, Găești, Fieni, Aninoasa, Răzvad, Mănești, Gura Ocniței, Nucet, Morteni, Odobești, Dragomirești, Buciumeni, Valea Lungă.