COMUNICAT
Tehnic, cel mai ușor de participat la alegeri este pentru cel care nu are nimic în comun cu administrația publică locală. Este novice, deci i se poate scuza orice greșeală comisă din neștiință sau neputință.
Nu trebuie decât să promită! Multe și de multe ori fără acoperire. Nu contează că proiectele promise sunt deja aprobate sau în așteptarea finanțării. Tu strigi că faci, și când se vor face acele proiecte, chiar daca nu câștigi alegerile, vei spune că e un pic și meritul tău, care ai răgușit umblând la început de toamnă prin comună spre a câștiga simpatia publicului credul.
Mai greu este însă a te prezenta cu o echipă capabilă să transforme promisiunile in realitate, căci deși oamenii folosesc termenul de „fotoliu de primar” pentru a numi funcția centrală a administrației locale, în fapt totul se petrece cu ajutorul consilierilor, oameni delegați de către alegători să le reprezinte cât mai eficient interesele. Administrația locală nu este un sport individual ci unul de echipă, iar reușita dezvoltării nu este meritul unei singure persoane ci al echipei administrative.
Să promiți eficiență doar pentru că ai urmat trendul actual de a te poza lângă „tineri capabili care au viitorul în față” este nu doar facil ci și comic. Te bazezi pe un lucru de la sine înțeles, până la urmă orice copil și orice tânăr are viitorul în față, însă omiți să spui cel mai important lucru: sunt oameni fără experiență, care nu au confirmat nicăieri încă acele capacități care să-i recomande pentru conducerea destinului unei localități.
Să-i promiți cuiva că în două luni va curge lapte și miere pe șanțurile curățate de tine pentru imaginea electorală este ușor câtă vreme nu știi măcar cum se incepe un proiect de hotărâre sau unde trebuie sa semnezi hotărârea unei ședințe de consiliu local.
E drept lucrurile se învață și din mers, dar localitatea nu poate sta in loc până ce tu înveți cum se face, iar dacă nu ai habar că proiectele se gândesc cu mult în avans, ne trezim cu proiecte eligibile dar fără finanțare, pentru că ai ratat termenul de încadrare.
Vin in fața dumneavoastră cu o echipă alaturi de care am făcut deja performanta pentru Cobia și am dovedit că se poate! Vă propun să alegeți oamenii care deja au confirmat capacitățile administrative și care vă pot reprezenta interesele comunității la cele mai înalte standarde.
Echipa PSD e singura care vine cu rezultate concrete, nu cu promisiuni electorale.
MARIN MANDA, PRIMARUL COMUNEI COBIA














