La conferința de presă de astăzi, Radu Popa, vicepreședintele PSD Dâmbovița, a adus în atenția publică o problemă de interes național, și anume scandalul de fraudare a votului, întâmplat în ziua alegerilor locale.
Potrivit spuselor acestuia, scandalul a depășit granițele României, fiind relatat pe larg chiar în presa internațională. Având în vedere acestea, Radu Popa îl acuză pe președintele țării de faptul că „girează această nebunie prin mesaje de felicitare la adresa Guvernului și a Ministerului de Interne”.
„PSD a sesizat OSCE și Comisiei Europeană și a făcut plângeri penale la Parchetul General. Ne aflăm în fața celei mai scandaloase suspiciuni de fraudă în alegeri din ultimii 30 de ani, iar birourile electorale răspund la comandă politică. Unde vor PNL și USR se reiau alegerile, dar unde cere PSD se respinge. Biroul Electoral Central a dispus reluarea alegerilor în Moldova Nouă, unde candidatul PSD câștigase cu peste 47%, motivând că acesta nu putea candida, deși acesta avea hotărâre judecătorească, care îi permitea să candideze.
Am o întrebare pe care o adresez atât românilor, cât și ambasadorilor țărilor europene acreditați la București: de ce mai votăm dacă atunci când se constată ilegalități nimeni nu ia nicio măsură și nimic nu se întâmplă? Oare în țările europene se întâmplă la fel, atunci când opinia publică, o țară întreagă vede acte de fraudare a votului? Eu nu cred. Cred că trebuie să scuturăm de pe imaginea întregii Românii acest iz de dictatură a anilor 1950, când Stalin spunea că nu contează cine votează, contează doar cine numără voturile”, declară Radu Popa.
Autor: Miruna Lunescu














