You are currently viewing Ministrul Culturii: Muzeele şi bibliotecile rămân deschise

Ministrul Culturii: Muzeele şi bibliotecile rămân deschise

Muzeele şi bibliotecile rămân deschise publicului, a precizat pe Facebook ministrul Culturii Bogdan Gheorghiu, după anunţul autorităţilor de marţi privind închiderea teatrelor şi a cinematografelor, din cauza numărului mare de infectări raportate în ultima săptămână, potrivit news.ro.

Activitatea cinematografelor, a teatrelor şi a celorlaltor instituţii de spectacole din Bucureşti, Iaşi şi Vâlcea a fost suspendată, a mai afirmat ministrul.

Îmi doresc ca numărul îmbolnăvirilor să scadă cât de curând posibil, pentru a redeschide teatrele, sălile de spectacole şi cinematografele. Având în vedere că toţi cei care lucrează în acest domeniu s-au conformat cu stricteţe tuturor recomandărilor de distanţare fizică şi de protecţie sanitară, nu ne-am fi dorit astfel de măsuri„, a transmis acesta.

Bogdan Gheorghiu a subliniat că va face demersuri către prefecţi pentru ca „activităţile culturale să fie reluate cu prioritate, deoarece reprezintă un risc scăzut comparativ cu celelalte sectoare restricţionate”.