Nu ne iubeam nici înainte prea mult. Umbla fiecare pe calea lui. Acum, cu greu se mai intersectează vreuna, majoritatea pierzându-se în vreun hățiș. Doar tristețile, deznădejdea, suspiciunea confiscă priviri piezișe. Devenită slogan, solidaritatea gâfâie urmărită de singurătăți insuportabile. Dă explicații fără să o mai asculte nimeni. Pare că nu am reușit să trecem testul atâtor nobile idealuri de dinainte de toată această poveste. S-a ridicat tot întunericul la suprafață. O ceață densă acoperă orice perspectivă. Doar schelălăitul jalnic al unor javre capabile să se adapteze la orice, renunțând la bruma de umanitate ce le mai poleia timid un gol strălucitor, se aude când și când.
Invidioși pe orice om plin de naivitatea vreunei virtuți, am reușit să devenim egali până la plictis. Ne plac atât de mult calitățile altora încât le considerăm ca fiind ale noastre. De aceea, în afară de noi nu poate exista bunătate. În vârful piramidei nu-i loc pentru doi. Distanțați în fuga după supraviețuirea cu orice preț, sacrificăm orice posibilă apropiere. O solitudine asigurată legal și sanitar.
Am văzut atâta moarte în ultimele zile… Zâmbet de final, speranțe până în ultima clipă, durere mută și-au scris cronica unui final previzibil. Lacrimi și disperare ce nu au șansa vreunui breaking news. Goluri imense în sufletele celor care i-au iubit până la capăt. Lacom, pământul devine loc de odihnă pentru cei dragi, iar cerul vibrează de rugăciuni. Undeva, dincolo de toate avertismentele, oamenii se despart unii de alții pentru o vreme.
Convenabile doar celor care nu se pot iubi decât pe ei înșiși, distanțele sunt sufocante pentru cei care mai cred în Iubire. Ne scufundăm încet în mocirla protectoare a minciunii oficiale. Avem convingerea că totul e spre binele nostru, deși multora le vine să urle. Ne vom întoarce în case, ca strigătul să își asculte cuminte ecoul. Suntem bolnavi fără să o știm, de neiubire.

P.S. Fotografia e de pe celălalt mal, al Învierii, astăzi. Biserica se vede de oriunde, din cer și de pe pământ.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa,  profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște  „Sfântul Ioan Gură de Aur „