Din seria ce mai citim și cu ce ne mai delectăm sufletul și mintea, astăzi încercăm să deslușim simbolistica unui roman extrem de drag sufletului meu, Împăratul Muștelor, de William Gerald Golding. “O oglindă lucidă, obiectivă și înspăimaântătoare a societății moderne”, reprezintă debutul ce nu face altceva decât să impulsioneze cititorul să intre în lumea lui William Golding, care vine în fața tuturor cu acest roman alegoric despre natura umană.
Contrastând puternic cu alte opere, tratând însă acelaşi subiect şi făcându-le să pară, prin comparaţie, revelaţii de basm din lumea populată cu personaje mitice ale celor naivi şi iremediabil îndrăgostiţi de fantasmă, autorul aduce în față noastră drama universală a omului, una dintre acele mari teme pe care omenirea le dezbate în lung şi-n lat, una dintre acele teme dureroase care pare că face parte, însă, din natură ei intrinsecă, de care omul nu se poate despărţi nicidecum. Extrem de actual, nu-i așa? Cu toate acestea, momentul ales pentru conceperea romanului este unul deloc întâmplător, el fiind scris de William Golding abia după ce acesta este cuprins de o amară revelaţie în urmă unei lecții de viaţă dată de cel mai dur dintre profesori – războiul. Fără să se bucure de admirația publicului sau de atenția cititorilor în anul publicării, romanul capătă o mare notorietatea la abia șase ani după apariție. De atunci, se tot citește!
Titlul are o semnificație profundă și adânc ancorată în religia creștină. Etimologic vorbind, din ebraică, Belzebub (Ba’al = rege/împărat + Zebub = “cei-care-zboară”), în unele texte vehi fiind considerat unul dintre cei mai importanţi trei îngeri decăzuţi (alături de Lucifer şi Levitan), ajuns în fruntea ierarhiei hoardei infernale a lui Satan şi “dominind” peste ordinul “celor-care-zboară”. În român, „împăratul muștelor” apare întruchipat într-un forma unui idol, “confecţionat” din capul unui porc vânat şi decapitat. Figura malefică sugerează regresia spre primitivism şi barbarism, generată de victoria iraţionalului.
La început, problematica sună simplist în ansamblul său: un grup de copii eşuează, în urmă prăbuşirii avionului în care se aflau, pe o insulă de corali. Pilotul, singurul adult posibil însoţitor, nu supravieţuieşte. Un om nevoit să gândească o astfel de situaţie şi-ar da seama imediat de problemele ce-i vor lovi pe copii într-o primă fază: foamea şi nevoia de a avea un acoperiş deasupra capului, care să-i păzească de ploi. Însă, în plus de toate acestea, se pare că în carte copiii trec şi prin nevoi sociale, ce-i face să acceadă la funcţii de conducere şi de a-şi manifestă puterea asupra celorlalţi. Astfel, povestea plasează acțiunea undeva la capătul lumii, sau, mai bine zis în afară ei – acolo unde timpul și spațiul se estompează, iar granițele se topesc și dispar în neantul care desparte oamenii societății moderne și civilizate de oamenii tavernelor. Odată smulși din sânul societății oblăduitoare copiii par a fi desprinși totodată şi din câmpul propriei conştiinte, iar ceea ce la început părea a fi aventura vieții lor, se transformă dintr-o epopee robinsoniană într-un traseu iniţiatic ucigător de vise, profanator al inocenţei și uzurpator de vieți. Vocea raţiunii este înlocuită treptat, într-o cavalcadă ameţitoare şi nebunească a regresiei firii umane către instinctiv și primitiv, de vocea sângelui. Minunatele peisaje, aproape edenice, descrise în paginile romanului sunt brutal sfâșiate de țipetele celor care luptă pentru propria viaţă. Şi, în timp ce strigătele de supravieţuire ale celor vânaţi se cufundă iremediabil în colțurile întunecoase ale insulei şi în bezna conştiinţei grupului, strigătele de luptă ale vânătorilor se înalţă în ecourile fiordurilor ce înconjoară insula – singurele martore ale tragediei pe care această fâşie de pământ, altfel salvatoare, o adăposteşte.
Sub aparenţa unui român de aventuri, vom constată că se caută în permanenșă răspuns la cele mai mari întrebări existenţiale. Mai mult chiar decât un român realist, Împăratul muștelor este un român de analiză psihologică, socială şi antropologică. Şi, pentru a ne elibera de orice prejudecăţi, cu care anii de evoluţie socială ne-au îndoctrinat, William Golding dărâmă speranţa oricărei societăţi pentru supravieţuire şi singura nădejde a tuturor relgiilor pentru mântuire – copiii.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște