Consiliul Politic Naţional al PSD a decis, joi, excluderea parlamentarului Ion Ganea, decizie luată ca urmare a faptului că acesta a lipsit de la şedința Biroului Permanent al Senatului care trebuia să introducă în dezbatere proiectul de lege prin care se puteau amâna alegerile parlamentare.
Ganea va fi înlocuit și din funcţia de secretar al Biroului permanent al Senatului într-o şedinţă de plen.
Liderul de grup al PSD, Radu Oprea, a declarat că Ion Ganea „a fost cumpărat de PNL” pentru a lipsi de la şedinţele Biroului permanent al Senatului, în acest fel nerealizându-se cvorumul pentru ca proiectul de lege prin care poate fi amânată data alegerilor parlamentare să fie introdus pe ordinea de zi.
Preşedintele PSD, Marcel Ciolacu a declarat, înaintea ședinței CPN, că proiectul de lege care prevede că Parlamentul stabileşte data alegerilor va fi trecut săptămâna viitoare prin forul Legislativ şi va fi trimis la promulgare până în data de 6 noiembrie, când trebuie să înceapă campania electorală.














