Școlile ar trebui să fie ultimele instituții care să fie închise și primele care trebuie deschise. Cifrele Ministerului Sănătății arată că, înainte de 15 septembrie, proporția copiilor şi adolescenților până la 19 ani care aveau Covid era de 6,18%, iar acum e 6,53%.OMS a publicat un studiu în care arăta că nu școlile sunt focare de infecție Covid. Proporția este extrem de mică raportat la totalul populației, iar începerea școlii și peste o lună de cursuri nu au avut niciun impact în răspândirea Covid la nivelul copiilor. Puse toate la un loc, aceste date arată că școlile nu trebuiau închise

 Experții în educație estimează că dacă încă un an se acumulează pierderi, din păcate, ele  vor veni în cascadă, iar în timp efectele sunt cumulative. Spre exemplu,  dacă nu înveți tabla înmulțirii anul acesta, nu poți înțelege extragerea rădăcinii pătrate mai târziu și nici rezolvarea ecuației de ordinul 2 peste alți ani. Predicțiile sunt îngrijorătoare, mai ales în condițiile în care avem o rată de analfabetism atât de mare.

Vorbim, de asemeni și de pierderi majore la nivel socio-emoțional. Competențele socio-emoționale, de exemplu, capacitatea de a interacționa, de a comunica, de a argumenta, de a face față unui conflict și de a-l gestiona, de a fi empatic sunt esențiale pentru performanțele și bunul echilibru al vieții de adult.Ele se formează doar prin interacțiune directă și pierderile la nivelul lor vor afecta extrem de mult  dezvoltarea emoțională, psihologică a copiilor.

Numărul de interacțiuni crește pe rețelele de socializare, însă profunzimea lor se reduce. Toți copiii sunt afectați, dar cei mai afectați sunt cei din primele clase, când interacțiunea cu învățătoarea/învățătorul e crucială, pentru că se formează  deprinderi motorii de scriere, de citire, care necesită mai mult decât în alte etape proximitatea cadrului didactic care să îți arate cu mâna lui peste mâna ta cum să scrii o literă sau o cifră. Atașamentul la această vârstă presupune relația spațial proximală. Studiile ne spun că la vârstele mici nu putem avea mai mult de 10-15 minute de focus direct din care copilul să își ia maximul de informație. Raportând chestiunea asta la faptul că orele au 40 de minute chiar și pentru clasele I-IV, trebuie analizat cât din procesul educațional se pierde în condițiile acestea.

Afectată este și generația aflată acum la adolescență, cei pe finalul liceului. Este o perioadă în care nevoia de apartenență la un grup este mai mare decât la alte vârste. Îți dezvolți identitatea prin raportare la cei cu care ești într-un anumit grup.

 La preadolescenți – clasa a VII-a, a VIII-a și clasele de liceu, avem cea mai mare problemă pe zona psiho-emoțională pentru că știm foarte bine că școala este modul și spatțiul principal de relaționare.

Un studiu recent, făcut de Salvați Copiii, pune în lumina efectele psiho-emoționale ale  perioadei de izolare – 47% dintre adolescenți au simțit tristețe, furie, neputință, chiar și plictiseală.

Astfel,cei mai impactați pe zona psiho-emoțională rămân preadolescenții și adolescenții cu această distanțare și non-relaționare, iar pe zona educațională copiii din clasele I-VI.În timp, acolo s-ar putea să avem carențe mari ale procesului educațional, efectiv lipsă de informație și de materie pe care ei nu au apucat să o aprofundeze.

Ce pot face părinții?

Foarte important în perioada asta e să vorbim cu copiii, să fim foarte aproape de ei, să le ascultăm pur și simplu emoțiile, să îi facem să vorbească despre emoțiile lor, de plictiseală, de furie, de supărare. Trebuie să fim deschiși către ei și să îi înțelegem, să le și spunem că îi înțelegem și împreună să găsim niște soluții.  Foarte important să fie împreună, să-i  ascultăm, pentru că nici pentru ei nu este ușor să ventileze aceste emoții, să facem un pas de tipul „bun, ce putem face cu situația asta? Părerea mea e asta, care e părerea ta? Eu cred că se poate găsi un numitor comun”.

Este o perioadă provocatoare pentru toată lumea. Putem să ne blocăm, sau să devenim rezilienți și să căutăm soluții. Traversăm  o perioadă care ne pune la încercare răbdarea, echilibrul, puterea de a ne adapta, Studiile neuroștiințifice arată clar că mintea noastră, creierul nostru are nevoie de predicitibilitate, de niște lucruri pe care le face în mod regulat și știe asta.in contextul prezent, înțelegem de ce majoritatea oamenilor resimt fricile, neliniștea, reacțiile disproporționate,  care ne pun în situații  de vulnerabilitate emoțională.

Violeta Constantin,  Psihoterapeut cuplu și familie , asistent social principal