You are currently viewing Șansele lui Donald Trump pentru al doilea mandat scad dramatic

Șansele lui Donald Trump pentru al doilea mandat scad dramatic

După ce a preluat conducerea în Georgia, în urmă cu două ore, Joe Biden conduce acum și în Pennsylvania, stat care numără la final voturile venite prin corespondență. Cum democrații și-au sfătuit alegătorii să voteze în acest fel, creșterea procentelor lui Biden era previzibilă, dar la fel și întârzierea numărării voturilor.

Faptul că președintele Trump a avut însă inițial un avans de 700 de mii de voturi în Pennsylvania, în timp ce Georgia este un stat tradițional republican le-a dat emoții mari democraților.

Cursa încă nu s-a încheiat, voturile rămase de numărat fiind mai multe decât diferența dintre cei doi candiați, așa că deocamdată niciuna dintre televiziunile americane nu se grăbește să îl anunțe pe Joe Biden câștigător

În cazul în care își păstrează avantajul doar în Pennsylvania, Biden strânge numărul minim de electori pentru a câștiga cursa prezidenția. Biden conduce acum în toate cele patru state în care numărătoare nu s-a încheiat.

În acest moment sunt șase state încă neatribuite, dar Trump pare că va câștiga Carolina de Nord și Alaska, așa că diferența se va face în doar patru – Pennsylvania (20 de electori), Georgia (16 electori), Arizona (11 electori) și Nevada (6 electori). 

Pentru a deveni președinte, un candidat trebuie să strângă minimum 270 de electori (adică jumătate plus unul, detalii aici despre sistemul electoral din SUA) iar până acum Joe Biden a adunat 253, iar Donald Trump 213.

Între timp, acțiunile în justiție deschise de Echipa Trump prin care reclama nereguli în Michigan, Georgia și Pennsylvania, au fost respinse de instanțele locale.