Să trăiești în România este o experiență veritabilă. Cu toate că îmi imaginez că așa spun și cetățenii celorlalte state despre țările natale. Practic, dacă am putea să ne naștem și să locuim în mai multe țări simultan, ar trebui să le-ncercăm pe toate, căci fiecare are farmecul, lipsurile și avantajele ei.
Cu toate astea, astăzi vorbim despre România, supranumită adesea țara tuturor posibilităților. Oare să fie așa? Desigur, îmi doresc să evit sintagma folosită cu sens peiorativ, vreau mai degrabă să deslușesc înțelesul ei, cum ar spune francezul, mot à mot. Consider că Romania mea frumoasă este, într-adevăr, o țară a multor posibilități, dacă o comparăm cu altele, mai încercate din punct de vedere al sistemului acesta pe care îl tot aducem în discuție. Privită cu alți ochi și pusă în balanță cu alte țări, a noastră are de toate. Aici mă refer la oportunități și nu numai. Problemele există și ele, sunt numeroase și din ce în ce mai frecvente. Cu toate acestea, dacă ne aplecăm ochii spre alte națiuni, parcă începem să apreciem mai mult ce avem, sau, după caz, ce nu avem.
Văd adesea la televizor, citesc articole și discut cu persoane născute mai la vest, mai în sud sau mai spre est. Desigur, mentalitatea este diferită în funcție de fiecare țară în parte. Mă sensibilizează teribil reportajele ce aduc în prim plan ghinionul celorlalți, stilul de viață precar, sărăcia, foametea, bolile, lipsa implicării autorităților. N-am să pot înțelege niciodată cum e posibil ca în anul 2020 , oameni din țări îndepărtate, să fie nevoiți să meargă zeci de kilometri pentru a ajunge la cea mai apropiată sursă de apă. N-am să pricep nicicând cum e posibil ca noi, ceilalți, să lăsăm asta să se întâmple. Nu vă grăbiți să trageți concluzii, prin n-am să-nțeleg nu mă refer la faptul că nu sunt capabilă să discern realitatea, că nu pot pricep anumite lucruri stabilite de niște puteri mari, însetate de teritoriu și de resurse. De fapt, n-am să vreau să înțeleg, niciodată, cum, din punct de vedere uman, ne punem seara liniștiți capul pe pernă știind că sunt, în lume, părinți care n-au cu ce să-și hrănească copii. Lucrul acesta se întâmplă nu doar peste hotar, ci și în țara noastră, iar noi, noi în continuare alegem să întoarcem privirea. Și vă rog să nu aduceți în discuție clișeul dacă n-ai cu ce să-i crești, nu-i face. Acolo unde nu există mâncare sau apă, nu încape loc de educație, iar reproducerea este un instinct natural.
Da, România îți oferă posibilitatea să mergi la cumpărături și să găsești de toate. Da, știu, o să atacați cu dublul standard, dar înțelegeți că în statele despre care vorbeam și mai sus nu există niciun standard pentru că nu se găsesc pe toate drumurile sucuri și legume proaspete. Cum să compare un om care parcurge zilnic peste 30 de km pentru două găleți de apă, gustul diferit al apelor îmbuteliate? Recunoașteți, suntem norocoși și data viitoare când visăm la o țară ca afară, trebuie să avem grijă ca visul să nu se transforme în coșmar. Situații similare se regăsesc și în România și numeroși copilași sunt nevoiți să meargă prin ger și prin ninsoare la școală, dar nu vreau să compar regiunile țării, ci țara în sine, cu alte țări.
Sunt conștientă de sistemul sanitar din România, de cel alimentar, de cel al învățământului, dar, din când în când, aleg să privesc munții țării mele, aleg să ascult bătrânii care, cu lacrimi în ochi, jură că nu ar schimba România cu nicio altă țară de pe mapamond. Aleg să-i cred pe cuvânt.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște