Acțiune de amploare a polțiștilor de frontieră – Peste 100 de migranți, opriți să intre ilegal în România

Acțiune de amploare a polțiștilor de frontieră – Peste 100 de migranți, opriți să intre ilegal în România

,,Ieri, polițiștii de frontieră au desfășurat mai multe misiuni pentru combaterea criminalității și destructurarea rețelelor de crimă organizată, precum și pentru combaterea migrației ilegale manifestată la frontiera româno – sârbă în dreptul localității Lățunaș.

Polițiștii de frontieră din cadrul Inspectoratului Teritorial al Poliției de Frontieră Timișoara au identificat, pe teritoriul Republicii Serbia, cu ajutorul aparaturii din dotare, un grup de peste 100 de migranți care se îndreptau înspre frontiera comună cu România, în scopul intrării ilegale în țara noastră.

Imediat, au acționat preventiv și au anunțat autoritățile sârbe, reușind astfel să împiedice grupul de migranți să pătrundă în România.

Polițiștii de frontieră au beneficiat și de sprijinul unui elicopter al Inspectoratului General de Aviație.

Măsurile de supraveghere din zonă vor fi intensificate pentru descurajarea pătrunderii pe teritoriul României a altor grupuri de migranți.”, se precizează într-un comunicat al Inspectoratul General de Aviatie al M.A.I.