PROFESORII PE CARE ÎI LUAM “ACASĂ” – ALEXANDRA MARINESCU

PROFESORII PE CARE ÎI LUAM “ACASĂ” – ALEXANDRA MARINESCU

Nu pot să spun că-mi displac, neapărat, recenziile, însă cu greu găsesc una care să merite toți banii, să-mi detalieze într-atât încât să mă facă să vreau să văd un film sau să citesc un volum, dar fără să intre în amănunte într-atât încât să-mi pierd definitiv și irevocabil interesul. Foarte multe dintre aceste mici, cronici să le spunem, reprezintă în esență povestiri, rezumate ale serialelor sau ale cărțior abia apărute pe piață. Am stat și m-am gândit de multe ori de ce aleg producătorii să strice apariția unei posibile capodopere cinematografice prin crearea unui trailer extrem de detaliat, care, în esență, nu face nimic altceva decât să ofere prea multe amănunte. O astfel de strategie de marketing ar trebui să stârnească atenția publicului și să îl facă pe acesta să-și dorească să vadă întreaga filmare, nu să-i dea impresia că știe deja firul narativ și, de cele mai multe ori, finalul inclusiv.
Mi-am amintit rapid de școala generală și, cumva, am înteles de ce avem tendința să facem asta. Ei bine, îmi aduc aminte că printre primele exerciții pentru acasa, la limba și literatura română, am avut de făcut recenzia unei cărți preferate. Zis și făcut, floare la ureche, gândeam eu. Ei bine, n-a fost așa. Profesoara m-a muștruluit și mi-a spus că m-aș fi putut străduit să scriu mai mult. Practic, nu o interesa neapărat calitatea eseului meu, faptul că vorbisem despre un lucru și reușisem să stârnesc interesul întregii clase, ci mai degrabă era deranjată de faptul că, din punct de vedere cantitativ, aveam scrisă pe caiet o singură pagină.
Să vă spun că asta e intro-ul articolului de astăzi sau să mai scriu câteva rânduri și să-l închei aici? Glumesc și nu glumesc. Nu e neapărat un intro, căci depășește cu mult limitele admise, ci poat o introducere mai lungă într-un mic text argumentativ. Sau nici asta?! Hai mai bine să nu denumim nicicum acest debut și să-mi duc până la capăt ideea căci nu, nu o să mă opresc în cateva rânduri.
Vreau să subliniez, pentru a nu-știu-câta-oară, importanța comportamentului, stilului de predare, felul în care un profesor alege să se raporteze clasei de elevi. Este incredibil cât de multe deprinderi ne rămân din școala primară și din cea generală, pe lângă cunoștințele firești. Citeam zilele trecute un articol în care erau intervievați mai mulți oameni, tineri, adulți și vârstnici deopotrivă. Mini-studiului avea ca subiect influența profesorilor în viața de zi cu zi a celor trecuți de vărsta adolescenței. Un domn în etate vorbea despre învățătorul de la care a învățat când trebuie și când nu trebuie să ai nasturii de la sacou închiși. O tânără povestea cu patos ca la una dintre orele de biologie, profa a discutat despre metodele de contracepție, fără să stânjenească pe nimeni. Altcineva, își aducea aminte de profesorul de matematică, aprig, dur, obișnuia să tragă fetele de codițele împletite – obligatorii pe atunci. Doamna respectivă declara că a detestat această coafură, nu a împletit niciodată părul fetelor ei și, chiar și acum, la zeci de ani distanță, simte o repulsie pentru părul împletit.
Ați prins ideea, dar ca să întăresc cele spuse, o zicală suna cam așa: un profesor bun îți predă, un profesor bun te învață, iar cel mai bun profesor te inspiră. Astăzi, profesorii, fie că vorbim de cei buni, fie că vorbim de cei extraordinari, trec prin clipe grele și profesia le este pusă la încercare. Eu, mă gândesc des la cei ce mi-au ghidat pașii de-a lungul vieții și nu pot decât să le fiu alături, prin gând și suflet, imaginându-mi cum reușesc să inspire elevii prin intermediul unui caculator.

Pasionată de artă în toate formele ei, Alexandra Marinescu este masterand al Facultății de Științe Politice, Litere și Comunicare, Universitatea Valahia din Târgoviște