You are currently viewing RADU POPA (PSD), APEL PENTRU SALVAREA AFACERILOR ȘI A LOCURILOR DE MUNCĂ DIN DÂMBOVIȚA

RADU POPA (PSD), APEL PENTRU SALVAREA AFACERILOR ȘI A LOCURILOR DE MUNCĂ DIN DÂMBOVIȚA

În cadrul conferinței de presă din această dimineață, candidatul PSD la Camera Deputaților, Radu Popa, a solicitat sprijinul dâmbovițenilor la alegerile parlamentare din 6 decembrie, făcând totodată și un apel de a se prezenta la vot într-un număr cât mai mare, aceasta reprezentând ultima șansă de schimbare și de luare de atitudine împotriva restricțiilor excesive impuse de guvernul PNL.

În declarația sa, Radu Popa se face mesagerul multor oameni de afaceri și al celor care lucrează în domeniul cultural: „Vin în fața dumneavoastră cu un mesaj, este mesajul unor oameni disperați, pe care i-am întâlnit săptămânile acestea în județul Dâmbovița, în mai multe localități, este mesajul unor oameni care nu au, așa cum am eu, privilegiul de a se adresa reporterilor, iar prin intermediul acestora, de a se adresa tuturor dâmbovițenilor. Este strigătul de disperare al producătorilor, al fermierilor, al micilor întreprinzători, al proprietarilor de cafenele, de baruri și de restaurante, al actorilor, al artiștilor și al muzicienilor din Dâmbovița, oameni care nu își mai găsesc locul în țara lor și care nu primesc de la actuala guvernare decât un strigăt de ură.”

De aceea, Radu Popa îndeamnă dâmbovițenii să iasă la vot pe 6 decembrie, respectând regulile de prevenire a infectării cu virusul SARS-CoV-2, și să facă alegerea potrivită pentru interesele României și ale cetățenilor acesteia: „exită un pericol mai mare, decât covidul, există pericolul să ne simțim străini în țara noastră, acesta este obiectivul guvernării PNL-USR. Luptăm pentru o cauză justă, luptăm pentru tradițiile noastre, pentru drepturile copiilor noștri de a merge la școală, pentru drepturile fermierilor de a-și vinde produsele în piețe, pentru drepturile oamenilor de a merge la biserică, luptăm pentru România eternă. Sunt convins că vom depăși acest moment, că vom râde de aceste zile triste, că vom dansa împreună cu prietenii noștri, dar pentru asta e nevoie să facem un mic efort și pe 6 decembrie să ieșim la vot, pentru că altfel riscăm ca 4 ani să trăim în bezna PNL și USR.”

AUTOR: Bogdan Preda