Viața veșnică este idealul tuturor oamenilor pentru că moartea ne sperie pe toți. Dintotdeauna am fost preocupați de a avea acces la eternitate și de a scăpa de amenințarea continuă a sfârșitului propriei existențe. Suntem dispuși să oferim totul, în schimbul acestui timp care să se prelungească dincolo de orice limită. Avem în noi o neostoită sete de infinit. Într-un mod aparte, bogații acestei lumi vor să-și permanentizeze șederea trecătoare pe aici. Se vede cât de greu le vine să renunțe la imensul bagaj al propriei bogății care, deocamdată, poate fi moștenită. Ei vor să moștenească, nerenunțând la nimic, și viața cea mai adevărată pe principiul conform căruia nimic nu este imposibil, mai ales dacă avem bani.
Puțini demnitari bogați își pun întrebări ce privesc o altă viață. Și mai puțini respectă poruncile. Dar sunt și excepții, ca cel care se apropie de Hristos. Venise cu „temele” făcute. Și, cu toate acestea, îi mai lipsea ceva. De data aceasta trebuia să își vândă toate averile, să dăruiască săracilor pentru a avea comoară în cer. E procedura pe care o vor urma mulți din cei care au ajuns în calendarul Bisericii, plini de comori în ceruri. Din păcate, nu va fi împlinită de acest dregător care, întristat, a preferat conservarea bogăției de care era atât de îndrăgostit. Înainte de a-l judeca, să luăm mai bine aminte la noi înșine și la modul în care ne eliberăm de grija lumească a unor averi pe care le stăpânim o vreme ca mai apoi, în pofida dorinței noastre de a le poseda veșnic, le lăsăm moștenire altora. E posibil ca cele mai multe războaie ale istoriei să fi fost duse de aceia care au visat să fie stăpânii incontestabili și veșnici ai unor averi de care, din fericire, s-au despărțit prin moartea lor. A intra în Împărăția Lui presupune a nu mai fi stăpânit de nimic, să experimentăm bucuria eliberării de tot soiul de atașamente inutile. Viața adevărată o primim doar atunci când suntem capabili să dăruim celor lipsiți. Când ajungem la conștiința că nu vom lua nimic cu noi dincolo de moarte. Și că nu trebuie să fim îngrijorați când unii nu s-au mai culcat flămânzi pentru că le-am dat noi să mănânce. Ca urmare, a moșteni înseamnă a te gândi la celălalt, nu doar la tine. Nu vedem comoara din cer poate pentru că nici măcar Cerul nu ne mai interesează. Dorința de infinit pleacă de la cea a curajului de a zbura, de a ne ridica, ușurați de tot amalgamul unor bogății care nu au fost, în realitate, niciodată ale noastre. Atunci Îl vom avea doar pe El, Comoara tuturor bunătăților. Și nimeni nu ni-L va mai putea fura. Imposibil? Deloc! Din perspectiva lui Dumnezeu, toate sunt posibile.

Pr. Prof. Alin Marian Pleșa,  profesor al Seminarului Teologic din Târgoviște ” Sfântul Ioan Gură de Aur „