You are currently viewing Donald Trump a recunoscut că sunt şanse reduse ca plângerile sale referitoare la rezultatele alegerilor să fie audiate de Curtea Supremă
Official portrait of President Donald J. Trump, Friday, October 6, 2017. (Official White House photo by Shealah Craighead)

Donald Trump a recunoscut că sunt şanse reduse ca plângerile sale referitoare la rezultatele alegerilor să fie audiate de Curtea Supremă

Preşedintele american Donald Trump a recunoscut, într-un interviu acordat duminică la Fox News, că sunt şanse reduse ca plângerile sale referitoare la rezultatele alegerilor să fie audiate de Curtea Supremă a Statelor Unite, transmite CNBC.

,,Ei bine, problema este că este greu să ajungi la Curtea Supremă”, a afirmat Trump la emisiunea “Sunday Morning Futures” de la Fox News, în timpul primului interviu acordat după pierderea alegerilor în faţa democratului Joe Biden.

Preşedintele a adăugat: ,,Am cei mai buni avocaţi la Curtea Supremă, care vor să susţină cazul, dacă va ajunge acolo. Este foarte greu să ajungi cu un caz acolo. Puteţi să vă imaginaţi, Donald Trump, preşedintele Statelor Unite, înregistrează un caz şi probabil nu voi putea obţine un caz”.

Trump a refuzat să îşi recunoască înfrângerea, deşi NBC News şi toate celelalte trusturi de presă importante au atribuit victoria lui Joe Biden. Se estimează că Biden va câştiga 306 de voturi la Colegiul Electoral, cu mult peste cele 270 de voturi necesare.

Evaluarea făcută duminică de preşedinte este mai pesimistă decât declaraţiile publice ale echipei sale juridice şi par să sugereze că se apropie de recunoaşterea înfrângerii.

Joi, Trump a spus pentru prima dată că va părăsi Casa Albă dacă Colegiul Electoral va vota pentru democrat. Electorii îşi vor exprima votul pe 14 decembrie. Trump nu a spus când și dacă ar putea renunţa la plângerile în justiţie.

Preşedintele şi campania sa au presat instanţele din toată ţara să întârzie certificarea rezultatelor alegerilor, argumentând fără temei că alegerile au fost afectate de fraude pe scară largă.

Aceste procese au fost respinse de aproape toţi judecătorii care le-au analizat. Peste două duzini de dosare depuse de republicanii care contestă procesul de votare şi numărare au fost refuzate, respinse sau retrase, potrivit unui bilanţ al NBC News.

Multe dintre cazuri au fost deschise în Pennsylvania, stat pe care Biden l-a câştigat de la republicani.

Vineri, o curte federală de apel din Philadelphia a respins o plângere a campaniei Trump, într-o opinie dură care a constatat că ”revendicările nu au nicio justificare”.

O avocată a preşedintelui, Jenna Ellis, a publicat ulterior pe Twitter o declaraţie atribuită ca fiind din partea ei şi a lui Rudy Giuliani, un alt membru al echipei juridice a preşedintelui, prin care s-a angajat să meargă la SCOTUS (Curtea Supremă).

Ulterior, Curtea Supremă a statului Pennsylvania a respins o nouă plângere a campaniei lui Donald Trump, prin care aceasta denunţa nereguli în alegerile prezidenţiale de la 3 noiembrie, reducând astfel aproape definitiv posibilitatea unei modificări a rezultatului scrutinului.

Este nevoie de voturile a patru dintre cei nouă judecători ai Curţii Supreme pentru a fi de acord să audieze un caz şi de o majoritate pentru a emite o decizie.

Trei dintre judecătorii curţii au fost numiţi de Trump, dar judecătorii nu se pronunţă întotdeauna în favoarea preşedintelui care i-a numit. Judecătorii Neil Gorsuch şi Brett Kavanaugh, ambii numiţi de Trump, s-au alăturat preşedintelui în trecut.

În timp ce Trump încă nu şi-a recunoscut oficial înfrângerea, administraţia sa a început săptămâna trecută să îi ofere lui Biden resursele necesare transerului de putere, conform legii.