You are currently viewing LA TÂRGOVIȘTE A AVUT LOC SĂRBĂTORIREA ZILEI NAȚIONALE

LA TÂRGOVIȘTE A AVUT LOC SĂRBĂTORIREA ZILEI NAȚIONALE

Chiar dacă ne aflăm în plină pandemie cu noul coronavirus, Ziua Națională a României a fost sărbătorită astăzi, la Târgoviște, în cetatea lui Mihai Viteazul, așa cum prevăd normele legale pentru municipiile reședință de județ.

După ce a fost intonat Imnul Național, iar domnul Prefect al județului a primit onorul și a trecut în revistă garda de onoare, în deschiderea ceremoniei, a fost prezentat mesajul Înaltpreasfințitului Părinte Arhiepiscop și Mitropolit Nifon cu acest prilej de către Pc. Pr. dr. Ionuț Adrian Ghibanu, Vicar Eparhial al Arhiepiscopiei Târgoviștei și a avut loc oficierea slujbei de Te Deum.
Din mesajul Mitropolitului Nifon reținem îndemnul final, deosebit de actual și plin de optimism: „România Mare, pacea, unitatea, solidaritatea și credința străbună, precum și Europa creștină unită trebuie să fie și pe mai departe obiectivele noastre, comoara cea mai de preț pe care avem obligația de a o încredința urmașilor noștri, ca luptă și testament al generației noastre„.
Au susținut, apoi, alocuțiuni reprezentanți ai autorităților publice locale, dintre care menționăm pe domnul Consilier de Stat Virgil Guran care a prezentat mesajul Premierului Ludovic Orban, pe domnul Președinte al Consiliului Județean Dâmbovița și pe domnul Primar al Municpiului Târgoviște.
Au avut loc depuneri de coroane și jerbe de flori la Monumentul Eroilor din Piața Tricolorului, din partea reprezentanților instituțiilor publice locale și a fost intonat „Imnul eroilor„. Evenimentul s-a încheiat cu tradiționala defilare a trupelor din cadrul Garnizoanei Târgoviște.