Dâmbovița: Depistați de polițiști în timp ce conduceau autoturisme, deși nu dețineau permise de conducere

Dâmbovița: Depistați de polițiști în timp ce conduceau autoturisme, deși nu dețineau permise de conducere

Ieri, 2 decembrie, polițiștii din cadrul Secției nr. 8 Poliție Rurală Valea Mare au depistat, pe drumul județean 702 D, pe raza localității Hulubești, un tânăr de 18 ani, din localitate, în timp ce conducea un autoturism fără a deține permis de conducere.

Un alt bărbat, de 33 de ani, a fost oprit de polițiști, pentru control, în timp ce conducea un autoturism pe raza localității Cornești.

În urma verificărilor efectuate, polițiștii au constatat că cel în cauză nu deține permis de conducere.

În ambele situații, polițiștii au întocmit dosare penale sub aspectul săvârșirii infracțiunii de conducerea unui vehicul fără permis de conducere, faptă prevăzută de art. 335 din Codul Penal.

Sursa:IPJ Dâmbovița